Ne pierdem in mail-uri, intalniri, job-uri, cariere. Ne indignam de probleme altora si ne deranjeaza cand altcineva ne atrage atentia asupra problemelor noastre. Ne incaieram caineste cu rapiditatea si placerea unei clipiri ori de cate ori se iveste ocazia. Ne raportam la ce este in jur, ne constrangem cu dead-line-uri, facem compromisuri. Calcam peste cadavre, ne sapam unii pe altii, devenim calaii celor incompatibili cu noi si incercam sa starpim din fasa tot ce ar putea sa ne fie inferior si sa se apropie mai mult de cat e cazul de persoana noastra. Ne retragem intr-un clopot de beton si avem o singura traiectorie. Nici noi nu stim de multe ori unde ii este capatul.
Louis Armstrong – La vie en rose
Asculta mai multe audio diverse
Dar de cate ori ne-am oprit din goana asta nebuna pentru macar 10 secunde? De cate ori ne gandim sa sunam un prieten doar sa vedem ce mai face? De cate ori mergem pe jos spre casa doar pentru a merge prin frunzele uscate? De cate ori ne sunam parintii doar ca sa le spunem ca ne e dor de ei? De cate ori pe zi simtim ca traim pentru noi si nu pentru altceva?
0 comentarii Adaugă comentariu
eu prefer sa traiesc, chiar daca asta imi aduce multe pierdieri … pe de alta parte …
imi place cum ai folosit pluralul, incluzandu-ne filozofic pe toti in viziunea ta despre viata 🙂 (ne pierdem, ne indignam etc)
speak for yourself, sunt pe aici si oameni care au ajuns sa traiasca altfel 😉
esti prea dark azi, nu-mi place, hai sa ne imbatam! 😀
mi-am permis sa generalizez, dar desigur ca exista si exceptiile care sa confirme regula 🙂
🙂 Am sunat un prieten cu vreo 15 minute inainte sa iti citesc articolul. Initial, doar sa il salut. In final, „am programat” o iesire la un pranz…
Nu mi-am pus „appointment”-ul in Lotus Calendar.
Mai am o sansa.