O știre care ne-a scăpat din vedere

Articol din categoria: andreiu, muzici

System of a down. Trupă rock, niște băieți din state, cu origini în Armenia. Contează prea puțin de unde sunt, nu asta e important. Important e că ei au o obsesie, de multă vreme: genocidul armean. Adică un moment în care turcia a decimat populația armeană.

System of a Down, adică:

Serj Tankian: născut în Liban, apoi emigrat în State

Daron Malakian: născut în State

Shavo Odadjian: născut în Erevan, emigrat în State

John Dolmayan: născut în Liban, emigrat în State.

De când s-a format trupa asta, spre existența ei worldwide, a avut un mesaj: conștientizarea de către lumea toată a genocidului armean, care a avut loc în1915- 1916 și care nu era recunoscut, pentru că nu e bine să te pui cu turcii. Subiect care pe turci îi cam râcâie pe mațe, că au niște meciuri și cu kurzii, și nu ar vrea să rămână în istorie ca nenorociți, dincolo de antalia și kusadasi.

În 2015, la Erevan a avut loc un concert al SOAD la care mi-ar fi plăcut să fiu prezent, din rațiuni pe care le veți înțelege în clipul de mai jos. A fost live pe youtube, în format HD, disponibil pentru lumea întreagă. Cifrele zic că au fost undeva peste 200.000 de participanți la concertul ăsta, în plină ploaie.

Am putea spune că a fost doar o mișcare de marketing, doar că nu. Atât Serj Tankian cât și trupa au fost mereu acolo, activi cu mesaje pro Armenia și pro conștientizare a genocidului armean. Deși sunt departe, născuți prin alte zări, crescuți în alte culturi, au tras mereu un semn de alarmă asupra situației din Armenia.

Dincolo de genocidul armean, SOAD au fost alături și de oamenii care au luptat în războiul din Nagorno-Karabakh. Deși luptele contemporane nu mai interesează pe nimeni, ei au fost alături de oamenii care luptau acolo și au scos două melodii pentru ei, dintre care una a ieșit bine de tot:

Am mai scris despre asta, dacă ar fi să plec la război, aș pleca pe melodia asta

Unde voiam să ajung, ca să am și o concluzie. Știu că e joc politic, că Turcia și-a luat nasul la purtare și că prietenul nostru de la vest trebuia să reacționeaze, dar, o chestie foarte importană s-a întâmplat zilele trecute:

Președintele Biden a recunoscut genocidul armean.

Thank you to President Joe Biden for properly recognizing the #ArmenianGenocide today. This is extremely important but…

Posted by Serj Tankian on Saturday, April 24, 2021


Chestie anunțată chiar de Serj Tankian pe pagina lui.

Pentru mine asta înseamnă influență. Să te știe o lume întreagă, de pe fiecare continent, să fie conștienți de problemele pe care le semnalizezi și să-ți iasă. Dincolo de jocurile politice, sigur rockerii ăștia nespălați au avut o contribuție.

Serj e cel mai activist rocker și invers. A dat, brusc, un scop, notorietății. Mesajul lui a fost validat și aprobat. Putea să vândă adidași cu 29% discount, dar a ales să aleagă o cauză bună, necunoscută, aproape anonimă și să o facă cunoscută la nivel mondial.

Rockerii rulează fin!

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    diaspora armeana e foarte activa pe zona de lobby in america, Biden doar a spus ce au hotarat senatorii americani in 2019. De foarte multi ani armenii isi inchideau afacerile pe data de 24 Aprilie, ca sa faca cunoscut genocidul. Sunt o diapora unita si numeroasa, cu televizuni, radio, ziare in america, cu războiul din Nagorno-Karabakh au strans foarte multi bani sa trimita in Armenia, apoi statatul american i-a ajutat cu 2 miliarde intre 1990 si 2010. Guvernatorul Californiei intre 1983 si 1991 a fost armean, Nu cred sa existe alta natie care sa fie mai mandra decat armenii de locul nasterii lor sau a parintilor lor. Militantii armeni cereau recunoasterea genocidului si au ucis in anii 70-80 peste 30 de diplomati turci si cateva sute de civili, majositatea atacuri cu bombe in aeroporturi. Sunt poze din porturile romanesti cum au ajuns in Romania in 1915 mii de copiii armeni, nu mai gasesc acuma linkul. Ca pozitie geografica sunt amplasati mult mai post decat Romania, fara iesire la mare,la vest Turcia, la est Azerbaijan care au bagat bani in armata la greu dupa ce ai facut bani in petrol.
    Rockerii astia au ajutat si ei cum au putut cauza armenilor care de peste 100 de ani incearca sa fie recunoscut genocidul, dar nu prea cred ca Turcia va trebuii sa ii compensese financiar vreodata.

  2. #2 Comentariu nou

    Am toate albumele lor, mi au placut la nebunie, imi plac inca, dar Tankian este un comunist sinistru. Regret ca am mers la SB sa l vad si am platit bilet, un tovaras adevarat trebuia sa cante gratis, pentru mase, asta daca nu e un milionar ipocrit sau prost care o arde socialist (talentul nu te face destept sau cu bun simt, vezi majoritatea actorilor de la Hollywood).
    Absolut justa cauza Armeniei susținută de trupă, dar cand esti si comunist si sustii o ideologie care a omorat peste 100 de milioane de oameni, parca nu mai e asa frumos. Tobarul e om normal, stie ca in capitalism si a castigat banii si a fost liber sa si exprime opiniile, Serj in schimb sper sa fie doar rupt de realitate ca alde DiCaprio, Meryl Streep si De niro, milionari socialiști si activiști de mediu cu avioane personale, bașca susținători ai pedofililor (nu pot uita la o gala cum la indemnurile doamnei Streep era aplaudat frenetic Polanski care îmbăta minore si le viola).

    • #3 Comentariu nou

      si totuși, Tankian nu e atat de impostor ca Tom Morello. si când trăiești in democrație si capitalism, comunismul ti se pare echitabil, pt ca in teorie suna bine

  3. #4 Comentariu nou

    Așa este.

    La noi artiștii… mucles mo.

    Am ieșit la proteste, ne călca PSD-ul în picioare… doar Chirilă mai zicea că nu e ok.

    Trea’ toate „vedetele” pizdii, toți influencerii de-alde Smiley, Loredana (nu știu care mai sunt celebri acum) – să iasă în față și să spună că nu este ok ce se întâmplă. Dar ei erau mână în mână cu psd-ul și cu statul Rromân.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]