„Unde te vezi peste 5 ani?” este probabil întrebarea care ne-a stresat ( și încă stresează) pe foarte mulți dintre noi. Cumva, pe bună dreptate pentru că s-a transformat într-un stereotip de recrutare și nimic mai mult.
Pe de altă parte, însă, a devenit atât de nasoală pentru că nu a fost explicată niciodată, nicăieri. Nimeni nu a stat să spună: băi, întrebăm asta pentru că vrem să vedem dacă omul care ne stă în față are un pic de viziune, are o strategie de termen lung sau o arde doar la ciupeală!
Pentru că da, viziunea și strategie pe termen mediu-lung dovedește responsabilitate și perspectivă. Chestii care ne lipsesc fundamental și pe care nu le învățăm nicăieri. Se aplică în toate domeniile, de la personal, educație, pregătire, până în business.
Hai să ne oprim un pic la business, aici intrând și zona antreprenorială sau a liberilor profesioniști. Până să avem mediul corporate prezent destul de activ în România, totul se făcea la speculă, la mica ciupeală, la dat tunul azi și vedem mâine ce o fi.
Să ne amintim de anii 90-2000. Cei care suntem din provincie probabil avem o mulțime de exemple de afaceri răsunătoare în contextul de atunci de care acum s-a ales praful. Îmi amintesc că în Brăila copilăriei mele era nebunie. Chioșcari sau patroni de consignație umblau cu giroraf și șofer pe o Dacie Break sau pe câte un Cielo. Business-uri răsunătoare ale momentului, precursorii baronilor locali, s-a ales praful de ei. Nu s-au gândit nici un moment că au nevoie de o strategie sau un plan de dezvoltare. Nimic. Câți afaceriști din perioada aia rezistă și acum? Câte business-uri avem în România mai vechi de 20 de ani? Putem afla, probabil încap pe 2 coli A4.
Exemplul recent este primăreasa de bucurești. Madam Firea, care, așa cum am mai spus, își joacă excelent cartea pe care o are în mână. Nu se gândește însă la viitor. Masa ei de alegători cărora le dă totul pe tavă acum probabil se va înjumătăți în 4 ani. Cei pe care alege să-i frustreze prin ignoranță sau măsuri controversate (să sperăm că) se vor revolta împotriva ei la următoarele alegeri și riscă să se ducă în negura istoriei. Nu contează, momentul este important, să tragem cât de mult putem de el.
Terminăm liceul și ne ducem buluc la facultate. Unde? Unde e cool. Mergem pe SNSPA sau ASE dacă nu le avem cu științele exacte să intrăm la arhitectură sau medicină. Sau Automatică, unde e ubercool. Ce facem după? Vedem noi, important e să avem patalamaua la mână. Contează că în fiecare an avem 100.000 de absolvenți de jurnalism, marketing sau științe politice? Nu, o sa avem și noi loc, e simplu acum, cu like și love rezolvi orice. Aici mare parte din vină o au părinții, o dată pentru că nu știu să își îndrume copiii și a doua pentru că insistă să facă facultate.
Branduri. Câte campanii se fac doar de dragul de a se face? Oare câte site-uri zac trase pe linie moartă după ce au fost investiți o grămadă de bani, s-au alocat resurse consistente și s-a făcut mega tamtam pentru lansare? Zeci, vă spun eu. E mai important să bifăm ACUM în excel că am cheltuit bugetul AZI decât să ne gândim cum putem crea ceva din care să trăim și mai încolo.
Acum hai să ducem chestia asta la macro. Vi se pare că România are vreo strategie de viitor? Vreun plan de bătaie pe termen mediu-lung? Mie nu, pentru că nu avem chestia asta inoculată. întotdeauna votăm răul mai mic, întotdeauna ne descurcăm noi și de data asta, întotdeauna o scoatem la capăt cumva.
Nu avem niciodată un checkpoint de bifat dintr-o cursă mai lungă. China, de exemplu, culege acum roadele unei strategii de dezvoltare pornită prin anii 1970 ( dacă mai țin bine minte cursurile de economie mondială). De care s-au ținut.
Poate că asta ne-ar fi util de învățat încă din copilărie: chestiile făcute cu proiecție pe termen lung, cu finalitate dincolo de mâine și de acum. Poate fi o problemă, pentru că trăim în secolul vitezei, dar în același timp cred că singura soluție care ne-a mai rămas.
