Impresii după Digital Marketing Forum 2012

Articol din categoria: andreiu

Săptămâna trecută a avut loc Digital Marketing Forum la Athenee Palace din București. Eu am apucat să merg doar în prima zi și am încercat pe cat de mult să merg la cele mai interesante module, interesante din punct de vedere calitativ, adică de unde să pot pleca cu niște lucruri noi pe care să le pot aplica în activitatea desfășurată zilnic pe câmpia 2.0.

Spre surprinderea mea, cele mai bune două prezentări au aparținut unor reprezentante ale sexului frumos și anume Raluca Kișescu, Marketing Manager Avon și Galvea Kelly, Social Media Strategist la Brand Nua.

Raluca ne-a spus clar cum și de ce au ales să intre în online, ne-a explicat pas cu pas care a fost optica și strategia lor și cum am reușit să creeze o comunitate impresionantă în jurul brandului Avon. Sper să pot face rost și de prezentarea ei ca să o puteți vedea cu toții. De fapt, sper să fac rost de toate prezentările, că așa ar fi și mai bine.

Galvea ne-a explicat cum ar trebui făcută o campanie în social media, care sunt pașii pe care este recomandat să îi urmezi și cum să monitorizezi apoi campania. Ca să confirme că știe despre ce este vorba ne-a dat și un exemplu. Campania „50 questions about Chicago„. Eu zic că a fost cea mai atractivă, interesantă și la obiect prezentare, făra să supăr pe cineva dintre ceilalți speakeri.

A urmat apoi Stefanos Karagos, fondatorul Xplain, care deși a venit să vorbească despre cum marketingul tradițional integrează social media, din punctul meu de vedere nu a spus nimic. Doar că trebuie să „stay focus!”; focus on what?!?! că nu a spus și nici nu cred că a dat cumva de înțeles. Doar că e cel mai cool pentru că nu știu ce premiu a luat cu o prezentare, că a început cu mulțumiri și că se ocupă de pagina de facebook a Pepsi. Social media nu se rezumă doar la facebook și sper să înțeleagă și el cumva asta la un moment dat.

O prezentare destul de interesantă a avut și Valentin Oeru, executive manager la Tradeads Interactive, care ne-a demonstrat că nu întotdeauna cel mai vizibil banner este cel aflat cât mai sus, dar și că 40% din bannerele afișate in România nu se văd niciodată. Astfel a demonstrat simplu că numărul de click-uri nu este un criteriu relevant pentru vânzarea de publicitate. Destul de interesant.

De asemenea Costin Radu, de la The Geeks, a venit cu o prezentare mișto în care ne-a prezentat câteva Do and Don’t! pentru paginile de facebook. Probabil cea mai amuzantă prezentare, dar și plină de ”conținut de calitate”, dacă îmi este permisă exprimarea. La restul nu am apucat să ajung, din păcate. Cu proxima ocazie mă revanșez.

În rest, un prilej bun de a te mai regăsi cu oameni, de a mai schimba o vorbă sau o impresie și dacă pleci și cu ceva cunoștințe noi de acolo, înseamnă că a meritat efortul! Ne vedem la anul!

2 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Stefanos Karagos este un tip care chiar stie cu ce se mananca social media 🙂
    Asta-i prezentarea care a avut-o anul trecut si care a fost aleasa pe locul 3 de catre Slide Share:
    http://www.slideshare.net/karagos/social-media-is-dead-long-live-social-media-roi

    Si ca si-o paranteza…termenul de social media s-a inventat in momentul in care s-a inteles ce inseamna Facebook si cum poate fi exploatat.

    • #2 Comentariu nou

      am inteles. deci d-aia face Xplain praf pe alte retele sociale, voi sunteti indoctrinati cu FB, pt ca de acolo a pornit social media.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]