Am tot zis că nu mai scriu pe tema carantinei și a pandemiei, dar uneori chiar nu pot sta deoparte.

Avem așa: medici care clachează și care își dau demisiile în bloc, pentru că nu avem nici un fel de materiale de protecție pentru ei și nu vor să se infecteze și să condamne la moarte alte persoane din rândul celor vulnerabili.

Avem medici, asistente și personal medical infectați cu COVID, spitale închise, orașe închise, Suceava e Bergamo 2 din cauza incompetenței autorităților și a unui cretin de directoraș.

Și ieri, ieri, 1 aprilie, iese președintele și ne spune că se vor înăspri amenzile, sancțiunile, avem deja super multe amezi date, filtre de poliție peste tot, cei care mai ies din casă vor fi beliți de vii, topiți în smoală, trași pe roată și nu mai știu ce alte pedepse demne de evul mediu pe care îl trăim.

Îmi scapă mie ceva aici?

Doar mie mi se pare că toată guvernarea românescă, pornind de la Cotroceni aruncă vina asupra populației, când, de fapt, administrația este cea vinovată pentru cele mai multe cazuri de îmbolnăvire și deces de COVID din România la momentul ăsta?

Adică nu poți să mă amendezi pe mine că mă duc să iau lapte la copil și mâncare la câine, dar să ai medici netestați și fără echipamente și în același timp Flutur și alți îmbuibați să fie testați, tratați ca la VIP, exact ca la 5* plus.

În plus de asta, după cum bine punea problema un prieten, dacă medicii se îmbolnăvesc de COVID din cauza lipsei de echipamente, nu se consideră accident de muncă? Nu ar trebui să intervina ITM și să-l rupă pe angajator, așa cum se întâmplă în mediul privat?

În rest, stați acasă, stați în siguranță, că dacă ajungem prin spital, ne vedem cu toții la IML. Ne vedem așa, conceptual.