Încep cu un citat

Este de aici, un articol pe care vi-l recomand să-l citiți. După ce îl citiți, vi-l recomand pe ăsta.

Dintre cele două de mai sus, sunt de acord cu al doilea.

Da, știu, lumea ideală, trebuie să fim buni, empatici, să avem clemență pentru cel de lângă noi, un copil agresor este un copil cu probleme. Așa a văzut în casă, așa a văzut pe internet ( în continuare melodia aia cu „zdreanțo” e bine merci sus, adună views), așa a văzut la alții.

Nu e problema mea să-i rezolv eu problemele lui, sacrificând integritatea emoțională a copilui meu. Nu voi accepta niciodată ca Mara să accepte să fie agresată și să nu riposteze, pentru că agresorul are probleme și trebuie să fie înțeles.

Nu. Te-a agresat verbal? Ripostează. Zi-mi, spune cuiva de lângă tine. Te-a agresat fizic, a încercat să te lovească sau să pună mâna unde nu trebuie? Well, un pumn în nas va rezolva problema, dacă te scapă de agresiune și de agresor. Să vină taica-su după aia să mi se plângă.

Asta nu înseamnă că voi avea un copil agresiv, sau agresor, ci voi avea un copil care va ști să nu fie umilită sau jignită.

Noi deja lucrăm cu kiddo și îi explicăm că e normal și are voie să spună nu, să nu lase pe nimeni să îi intre în spațiul personal și că are dreptul la intimitate.

Și da, dacă din cauza asta am ajuns o țară de rahat, well, granițele sunt libere. Doar că, ghici ce, e normal să mă intereseze siguranța și securitatea mea și a familiei mele, înaintea societății.