Săptămâna trecută am avut un episod destul de nasol cu francezul din dotare. Un pitbull scăpat de sub supraveghere a sărit pe geamul casei unde era ( la parter) și l-a atacat pe Tony direct, fără nici un avertisment.

Eu ieșisem cu el să duc bagaje la mașină pentru că urma să plecăm prin călătorii și planul era să fac bagajele, să iau potaia, să mă duc să iau fata de la creșă, să mă întâlnesc cu Mariana și să plecăm direct.

Revenind, l-a atacat destul de nasol, direct în gât, cu maxilarul încleștat. Am realizat imediat care se faza și am încercat să-l scot de acolo, nu reacționa în nici un fel și am început să-i car bocanci în cap, spate, piept, unde am apucat. În tot timpul ăsta, Tony se zbătea să scape și el, nu a rămas fără reacție. Într-un final a venit și stăpânul lui, și-a luat javra, a venit poliția, am fost la veterinar, acum e bine francezul. Pitbull-ul a mai scăpat o dată duminică, atacând alt câine, așa că proprietarul s-a ales cu două plângeri la poliție în loc de una. Aviz amatorilor, nu prea e de joacă.

Unde vreau să ajung cu textul ăsta. Discutam și cu ai mei la Brăila, că existau șanse să se repeadă și la mine pitbull-ul, în adrenalina lui de atunci.

Nu am luat în calcul nici măcar o secundă faptul că se poate repezi la mine și să mă atace pe mine. Principalul meu scop era să-mi salvez câinele din colții ăluia. Nu m-am temut nici când i-am băgat mâna în gură, nici când am început să dau cu bocancii în el.

Da, se putea întoarce asupra mea, dar nici nu mi-a trecut prin cap. Momentele alea erau atât de intense și simțeam cum fiecare secundă în colții animalului îi poate fi fatală urecheatului, așa că am acționat mecanic.

Și da, nu vă luați câine niciodată. S-ar putea să aveți momente în care să fiți disperați că vă moare în fața ochilor și nu reușiți să-l salvați la timp.

Eu o să țin francezul câte zile o avea. Pentru că nu e doar un câine. Dar pentru noi e familie, e copilul mare, e unul dintre cei mai buni prieteni, e ăla care ne face zilele proaste bune. Și invers.