Pentru că, deşi începem să uităm din ce în ce mai mult asta, de la an la an, perioada Sărbătorilor trebuie să ne îmbie la bunătate, linişte şi fericire, există oameni care vor să ducă tradiţia mai departe şi se gândesc la cei care au nevoie de ajutorul şi atenţia noastră. Dincolo de marketing, sarmale, coşuri de cumpărături, spiritul Crăciunului te cuprinde cel mai tare atunci când vezi că cineva se gândeşte la tine şi vrea să îţi smulgă un zâmbet sincer.
Astfel, pentru cei mai puţini norocoşi dintre noi, există şansa de a avea nişte sărbători un pic mai bune, cu un pic de ajutor din partea noastră. Dacă vreţi să faceţi o faptă bună înainte de Crăciun, aveţi fie de ales între cele de mai jos, fie de mers la toate. Oricum, se anunţă evenimente foarte frumoase toate 3. În ordinea zilelor în care vor avea loc, avem aşa:
– la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău sâmbătă, la ora 13:00 se lasă cu împodobit de brad, brad care mai apoi va fi donat fetelor de la Centrul de Copii Abuzaţi. Sub brad vor fi puse şi nişte cadouri din partea celor de la Roaba de Cultura. De asemenea, dacă vreţi să le faceţi şi un cadou fetelor de acolo, el e bine primit şi va fi dus acolo cu bradul. Vinul fiert, cozonacii, colindele şi buna dispoziţie vor fi puse la bătaie de cei de la Roabă. Presimt că se va lăsa şi cu o bătaie cu zăpadă, aşa că merită 🙂
– luni, 17 decembrie, de la 20:30, la Hard Rock Cafe, cei de la Unicef organizează un concert caritabil unde vor păşi pe scena Lucia, Smiley şi Vunk. Intrarea e 60 de lei. Toate încasările vor merge pentru a ajuta copiii invizibili din România, despre care v-am mai povestit eu pe aici. Ne vedem la Hard Rock, da?
– marţi, 18 decembrie, tot pe seara, în The Silver Church, cei de la Paşi către Viaţă organizează tot o cântare caritabilă „Muzică pentru viaţă”, unde vor cânta cei de la Viţa de Vie, Alexandrina, Moonlight Breakfast, Les Elephantes Bizarres, The Marker şi Gojira. La fel şi aici, toate încasările vor fi donate, de data asta pentru dotarea secţiei de oncologie a spitalului Marie Curie. Donaţiile pornesc de la 30 de lei. Şi aici voi fi prezent, mai ales că în ultimii 2 ani, s-a cam nimerit să fie de ziua mea „Muzică pentru viaţă” şi nu mi-a părut deloc rău că am fost acolo.
Acestea fiind spuse, intrăm pe ultima sută de metri înainte de Crăciun, făcând nişte fapte bune?
0 comentarii Adaugă comentariu
Biletele se pot lua de la intrare? Nu este necesar sa le comandam de undeva, nu-i asa? Multumesc.
da, le poti lua la intrare 🙂