De ce nu avem sport de perfomanță în România?

Articol din categoria: andreiu

Azi vorbim despre handbal, că de fotbal suntem sătui.

Cristina Neagu ( singura handbalistă din istoria acestui sport recompensată de patru ori cu titlul de Cea mai bună handbalistă IHF a anului.) reclamă niște blaturi făcute în campionat.

În comisia de disciplină, este sancționată cu amendă, pentru că așa ceva nu se face, cum să ne facem de râs în public. 1000 de lei nu înseamnă nimic, dar fapta rămâne. Cine vorbește este sancționat. Că așa-i în tenis.

În paralel, Gheorghe Tadici are și el niște reacții. Nu este sancționat în nici un fel, că doar e Tadici, de-al nostru, băiat bun, al sistemului.

Ca să dăm un pic de context despre Gheorghe Tadici, iată cum tratează el jucătoarele, cum vorbește cu ele, ÎN TIMPUL MECIULUI, când știe că este filmat și urmărit. Nu vreau să știu cum este la antrenamente.

De fapt, ne spune tot Cristina Neagu, într-un interviu, cum fetele de la echipe nu au cum să spună ceva, atâta timp cât oameni ca Tadici sunt susținuți, promovați, sprijiniți.

Dintre cei doi, nu Gheorghe Tadici este cel care inspiră și atrage copiii către handbal, în particular, și sport, în general.

Dimpotrivă, Tadici nu face altceva decât să alunge copiii de acolo, prin prisma părinților. Nu mi-aș trimite niciodată copilul la un sport unde să fie antrenată de Tadici, care să o înjure cum n-a pomenit vreodată acasă, în familie, între prieteni.

Și există câte un Tadici la orice nivel de vârstă, la orice sport. Dacă nu înjură, e șpăgar. Dacă nu e șpăgar, e afemeiat. Dacă nu e afemeiat, e abuzator.

Și, indiferent cum ar fi tadicii din sportul românesc, cel mai important e că nu sunt sancționați în nici un fel. Dimpotrivă, sancțiunile se dau celor care reclamă, care denunță, care nu tac.

Ca paranteză, în loc de concluzie, care să întărească cele de mai sus. Eram la meciul CSM – Eisberg cu fetele. Kiddo se duce la balustradă să vadă mai bine jucătoarele, stă un pic și apoi vine la noi și ne spune că îi place de fata aia brunetă, cu numărul 8.

Vă las pe voi să ghiciți cine e numărul 8 la CSM.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Andrei, dar de această speță ce pa1rere ai:

    Aici se regăsesc TOATE programele campionatelor tuturor grupelor de copii și juniori din TOATĂ țara.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]