La umbra celor mai bine de 18 ani de activitate în câmpul muncii, din care vreo 12 în domeniul digital, online, social media, marketing și al celor 8 locuri de muncă pe care le-am bifat în tot acest timp, am reușit să identific câteva moduri de toxicitate cu care nu am fost de acord și pe care am refuzat să le tolerez, așa că am ales să plec.
Dintre ele, le enumăr pe cele patru care m-au acrit cel mai mult și au fost deal breaker pentru mine.
- să ți se acorde o notă la evaluarea anuală care nu-ți permite nici promovare nici mărire de salariu, pe motiv clar inventat. La mine a fost că îmi fac branding personal pe spatele companiei. Eu apelând la toate cunoștințele și prietenii mei din online, la momentul respectiv, pentru a obține niște deal-uri bune pentru companie, în virtutea relației pe care o aveam cu ei dinainte să lucrez acolo, muncită și construtită pe resurse proprii. Aici s-a încheiat pentru mine ideea de fidelitate pentru un loc de muncă.
- să ți se atragă atenția că trebuie să o iei mai ușor cu viața personală, în special cu relația cu fiică-ta, că nu ea îți aduce bani acasă, ci invers.
Deci mai mult overtime, poate și weekenduri on call, deși nu erau în contract, că pentru companie trebuie să mori. Copilul crește oricum.
Niciodată nu am și nu voi negocia timpul alocat copilului. Pentru toți banii din lume, sunt ani pe care dacă i-aș fi pierdut, nu mi i-ar fi dat nimeni înapoi. - să ajungi într-o echipă unde șeful este cel puțin instabil psihic, să porți discuții timp de 2 luni despre obiective, strategie, abordare, plan de marketing și să primești doar feedbackuri contrare, fără nici o coerență.
- Să fii parte dintr-o echipă care face o campanie mișto, să se iasă cu ea în PR public, să fie creditată echipa și tu să nu fii trecut la credite.
Indiferent de cât de mare sau mică e contribuția unui membru din echipă, dacă suntem o echipă, we ride together, we die together. Sau cel puțin eu așa gândesc.
Ca să anticipez niște întrebări, departamentele de HR nu au rezolvat și nu vor rezolva niciodată vreo problemă de mediu toxic. HR-ul nu va risca niciodată să semnaleze niște derapaje ale unui manager, cu atât mai mult să se implice efectiv într-o anchetă. Nu e nici în fișa postului, nici au vreo motivație pentru direcția asta.
Vedem locuri de muncă scoase pe piață cu recurență de 2-3 luni, la aceeași companie și nimeni de acolo, din board sau din HR nu-și pune vreo problemă de ce în 4 ani au schimbat 12 oameni. Poate nu erau toți tâmpiți sau nepotriviți. Dar continuă în recrutat, așa, în blank. Preferă să schimbe oameni pe bandă rulantă decât să rezolve problema de la bază, toxicitatea și calitatea celor care angajează.
Din acest motiv nu contează nici cât negru sub unghie exit-interviews.
Ca sfat personal, nu acceptați să trăiți în medii toxice doar pentru că vă va judeca lumea dacă plecați prea repede de undeva. Sau că nu vă veți găsi altceva de muncă. Continuați să vă dezvoltați, învățați lucruri noi, deveniți T-shaped, alocați-vă timp vouă, familiilor voastre, copiilor voști.
Există viață și după mediul toxic din companie, există platforme de freelanceri, există calea antreprenoriatului, dar nu există nici o statuie în fața vreunei companii pentru „prostul ala care s-a jertfit pe altarul nostru timp de 7 ani”.
Nu vă negociați liniștea psihică și sufletească pentru nimic, oricât de mulți bani sau beneficii vi s-ar oferi în schimbul lor.
13 comentarii Adaugă comentariu
la 4 ar merge și „după ce ați luat premiile, șeful să vă spună că nu sunt bani de bonusuri, că tocmai și-a luat o mașină nouă”.
csf, are si el nevoi
Mai există compania aia?
ai fi surprins
Păcat că nu știm CUI-ul.
Ultima parte:
Nici măcar critică, mai mult ca o împleticire: îmi sună mai mult a ultimatum freelancing-ul și anreprenoriatul, în contextul dat.
Primu meu job a fost in vacanta de vara inainte sa intru la facultate, acela de scenotehnist la firma celui mai bun prieten/vecin al meu.
Totul a decurs minunat chiar daca era munca de santier, eram tanar, aveam 18 ani si ma consideram Atlas.
Dupa 7 ani, timp in care am terminat si facultatea de Finante & Banci, s-a racit relatia mea cu Managerul/vecinu/BF, au aparut discutii, controverse in echipa de 10-15 inji.
Am plecat lasandu-ma rece si ultimul eveniment la care am participat si mi-am dat sufletul a fost IRIS 35 in Piata Constitutiei.
M-am angajat in retail la Inditex- Pull & Bear si dupa 8 luni de part time teoretic am slabit 7 kg, m-am reapucat de fumat din cauza stresului si nervilor , am demisionat.
Apoi sotia care mi-a vazut pasiunea pt IT mi-a spus sa fac ceea ce-mi place cel mai mult, si anume IT.
Asa am inceput sa lucrez intr-un call center si de acolo a inceput ascensiunea cu cate o promovare la fiecare 2 ani.
Si iacata, ca dupa 7 ani de activitate si 4 promovari am ajuns Team Leader cu 12 oameni in subordine, program de „gravide”, respect si apreciere primesc cu caru pt toata munca mea depusa, felicitat la nivel national pt performante si un mediu lejer si friendly.
Pana la urma, fiecare isi gaseste locul de munca ideal, daca isi cauta unde trebuie 🙂
Fii băiat cuminte și enumeră cu nume & CUI acele locuri de muncă proaste. Nu termina comentariul cu smiley și o lozincă.
La 2 deja sunt nesimtiti. On call aunt cand pot si daca vreau pe timpul meu liber. Eu sunt on-call ca detin o pozitie de management, in general nu ma suna sefii ci colegii din echipa, le raspund mereu tocmai pentru rezolva/ajuta.
Companiile nu inteleg ca „mai sunt 10 ca tine la usa” nu mai exista de ani de zile.
Poate abordăm și subiectul inutilității HR-ului într-o schemă în care el răspunde tot directorului care permite ca mediul toxic să existe.
În afară de chestiunile administrative și de inducție, HR-ul e inutil în 90% din cazuri în firmele din România (din experiența și perspectiva mea și din ce am discutat cu prietenii care lucrează prin alte corporații sau agenții).
Este prima dată când o spun „cu voce tare”.
HR e pentru a impune niste idei de sus in jos. Nu e in slujba angajatului. E impotriva angajatului.
Vezi, abia acum înțeleg și eu de ce sunt așa de sărac.
Luptele dntre top manageri pentru atentia VP_ului, viitor CEO al firmei au dus la ravagii in cel putin 2 departament epentru ca principala arma era vanatoarea de greseli si de oameni vinovati la adversar. Pana VP-ul a preluat compania jumatate din oamenii buni cu care se construise o companie care mergea bine, au ales sa plece din cauza schmbarii de cultura in ceva toxic. HR manager adus de la mare corporatie multinationala sa faca overhauling; cand concluziile au inceput sa arate ca nu angajatii sunt problema, a aparut conflictul si HR-ul a plecat spre zari mai bune.
Manageing Director provat de prea jos, prea rapid, cu ego urias care supracompensau niste goluri uriase personale si mai rau, viitoarea sotie (cu care relatia era tot toxica) implicata in business. Presiune distructiva pe oameni ca „la startup semunceste cativa ani fara prea multe pauze, ale vin cand firma devine mare si realizata peste 5 ani”, vanatoare de greseli si vinovati, politica de inventare de crize si nemultumiri imagnare ca sa fie tinuta echipa „in priza”, lipsa de competente manageriale si culmea, lipsuride cunostinte despre domeniu (aici l-au facut si angajatii in contrapartida). Sedinte cu ton de cerut socoteala total neconstructiv in afara programului de lucru.
Din ambele am plecat si bine am facut pentru ca am avut norocul sa descopar exact opusul, un mediu unde ti se lasa posibilitatea sa gresesti , experimentand ca sa poti creste si sa livrezi calitate pt companie. Solutia e sa plecati din mediile toxice cu orice pret. timpul in care va ignorati familia si sanatatea nu are pret. Echilibrul e mult mai important.