Am primit cele de mai jos de la o cititoare a blogului, amică, în care am încredere că nu bate câmpii și nu vorbește prostii. Jigodii erau profesorii de facultate și pe vremea mea, adică între 2004 și 2008, credeam că lucrurile au evoluat, dar nu.
Redau mai jos, ce se întâmplă la Politehnică:
Pentru că incompetența românului a atins cel mai înalt nivel, vreau sa vă povestesc câte ceva despre facultatea și Universitatea la care sunt.
Este vorba despre ”prestigioasa” universitate ”Politehnica” din capitală, unde studenții sunt tratați precum sclavii de către majoritatea cadrelor didactice.
Sunt la Facultatea de Inginerie In Limbi străine, iar situația este următoarea: Timp de un an și un pic toate cursurile, seminariile și laboratoarele s-au susținut în sistem online. În ultima lună, laboratoarele și seminariile s-au mutat în sistem ”față-în-față”. Ceea ce era chiar benefic pentru noi, studenții, deoarece incidența era practic neglijabilă.
Din ianuarie 2022, a inceput să crească, totuși, incidența, iar prestigioasa universitate, în loc să ia măsuri, își ”aruncă studenții în gura leului”, leul în cazul acesta fiind visurul SARS-COV 2 și profesorii răzbunători, dornici să pice câțiva studenți după aproape 2 ani în online.
În aceste condiții catastrofale, senatul universității a dat urmatoarea hotărâre, pe data de 28.01, cand incidența în capitală era 14:
” Pentru licenta – Sesiunea de iarna se va desfasura in sistem fata-in-fata. Pentru studentii care se afla in carantina/izolare la data examenului (cu decizie DSP/test pozitiv pe baza unui buletin de analiza) se va organiza o sesiune speciala de examene, de asemenea in sistem fata-in-fata , in prima saptamana din sem. II, in perioada 28 feb. – 4 martie 2022. In sem. II, toate activitatile de laborator/seminar/proiect, se vor desfasura in sistem fata in fata, fara exceptie. Cursurile raman online, dar se pot organiza si fizic cu aprobarea Biroului Executiv al Facultatii”.
În grupa mea, un coleg a fost testat pozitiv de covid. În condițiile acestea, el va trebui să susțină o sesiune separată de examene, față-în-față, după ce va ieși din carantină. Evident că noi, mergând de minim o lună de zile fizic, am intrat în contact cu el.
După multe mail-uri trimise la decan, prodecan și profesori, ni s-a spus să venim oricum la examene, căci nu se poate face nimic, din moment ce hotărârea a fost luată.
De asemenea, profesoarei de matematică din facultatea mea, îi este frică de virus și va trimite o comisie în locul dânsei, pentru a ne supraveghea, comisie ce a apărut din negura cadrelor didactice.
O altă profesoară, testată pozitiv de covid, la fel, trimite pe altcineva în locul ei, pentru a ne supraveghea în timpul examenului.
Restul profesorilor refuză varianta de a ne muta în online, dar în același timp se ascund cu lașitate în spatele unor comisii. Dar nouă nu ar trebui să ne fie frică, nu?
Noi, care avem acasă părinți, bunici, rude în vârstă, care probabil suferă deja de o boală, pe noi n-ar trebui sa ne îngrijoreze, nu?
Tatăl meu are hepatită și deja este răcit, iar eu ar trebui să mă duc la facultate, fără frică, pentru că așa au hotărât doamnele și domnii profesori, nu?
Noi toți ar trebui să tăcem și să ne supunem, cum am fost învățați și în generală și în liceu, pentru că profesorii au puterea și ne pot face rău.
Ei bine, eu ies în față și spun că nu este drept.
Nu este corect să mă supun unor oameni care nu-și fac datoria de pedagog, vin la ore și nu fac nimic, iar pe deasupra mai au și pretenții.
Ce bine îmi pare că Eminescu, Caragiale, Creangă, nu mai sunt printre noi pentru a vedea mizeria asta de ”învățământ”.
Ce bine că Newton, Artstotel, Euclid, Socrate, Pitagora și toate mințile geniale ale lumii antice nu mai sunt printre noi, pentru a vedea cât de mult le este batjocorit imperiul pe care l-au creat.
Iubesc țara asta și tot ceea ce reprezintă ea, dar după mine, să îți bați joc de generații întregi ca profesor, ești sub orice politician corupt.
Vorba aceea ”Un medic are într-o oră o singură viață în mâini. Un profesor are, în același interval de timp, 30 de vieți în mâini.”
Această mizerie nu se întâmplă doar în facultatea mea. La ETTI (Facultatea de electronica, telecomunicatii și tehnologia informatiei) dacă ești pozitiv de covid, se pune ca o simplă răceală și astfel, rămâi cu restanță. ”Ne vedem în toamna”, i s-a spus unui student ce suferea în urma virusului.
Vă implor, dragi studenți din toate facultățile, dacă nu oprim împreună abuzul, acesta va continua. Vă rog, răspundeți-le la batjocuri, răzvrătiți-vă, nu-i lăsați să mai abuzeze de putere.
Dragii mei studenți, ați învățat la BAC sintagma ”proști, da’ mulți”. Dacă vom acționa toți nu vor mai avea ce să facă.
Dacă ești student și te-ai săturat de corupție dă acest mesaj mai departe. Împrăștiați speranța printre studenți.
IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII
2 comentarii Adaugă comentariu
Eu am fost promotia 2002-2007, nu in Bucuresti, dar se pare ca peste tot e la fel btw, a trebuit sa strang 1000 de semnaturi ‘ sa ma ia in seama’ si bonus ca ‘ am avut tupeu’ am fost chemata in Consiliu profesoral sa ‘ dau explicatii’ , in concluzie, ca sa nu ma lungesc prea mult, nu m-am lasat intimidata, mai mult decat atat, am ‘atras’ si cativa profi care m-au sustinut si am creat un adevarat val, deci se poate! Ar trebui sa existe mai multe’ voci’ mai ales acum, suntem in 2022, puterea este a studentilor, in conditiile in care sunt viitori colegi ai profesorilor si ma refer la acei studenti care fac facultatea ‘ pe bune’ !