Ieri, undeva în Popești Leordeni, la coadă la Ciotoianu. Distanțare, lume civilizată, așteptam cu toții comenzile, fiecare cu ale lui. La aceeași coadă un tip, cam pe la 30 de ani, cu o fetiță de vreo 2 ani și un pic, frumoasă foc, simpatică maxim.

La un moment dat copila se mișcă pe lângă tricicleta ei, care era încărcată cu bagaje, sacoșe, plase și un rucsac greu, atârnat de mâner. Face fetița ceva, dezechilibrează tricicleta care se răstoarnă și se împrăștie niște roșii.

Atunci animalul bou cu nume de tată a avut prima pornire să plesnească copilul, dar s-a oprit la timp. S-a rezumat să o amenințe că vede ea acasă, vede bătaie. Și nu părea să glumească. Era foarte serios în timp ce ridica tricicleta și tot se uita împrejur. Atunci am intervenit și i-am zis că poate e mai ușor să ia rucsacul ăla de pe mâner și se va echilibra tricicleta.

Atât am putut, deși prima pornire a mea fost să-i dau vreo două castane, să vadă ce mișto e când te abuzează unul mai mare decât tine. Dar aș fi speriat copilul, să își vadă tatăl lovit de altcineva.

În același timp, toată ziua m-am gândit la puștoaică, să nu cumva să și-o fi luat-o de la idiot, nevinovată. Și mă tot gândesc ce poți face în situații de genul asta.

Suni la poliție? La protecția copilului? Dacă pică în mâna statului, iar e nasol, ce faci? Care e soluția?

Pe mine mă răscolesc foarte tare momentele astea, când văd copii bătuți de părinți, mai ales fetițe, mai ales mici, când sunt cele mai inocente și vesele și își descoperă lumea. În loc să fii acolo ca să o ajuți să exploreze universul copilăriei, ești acolo furnizor de frică și teroare.