Râdeam ieri cu văr-miu la telefon (ăla de se ruşinează să meargă cu flori în mână) şi la un moment dat mi-a spus să stau un pic în telefon că trebuie să se dea jos din pat ca să bea apă. Eu crezând că nu are în cameră îi zic că îl sun înapoi, să se ducă liniştit să îşi domolească setea.
Dar nu, el avea sticla de apă lângă pat, dar trebuie să se ridice în picioare ca să bea, pentru că îi este frică să bea culcat. Asta pentru că a auzit el că se poate muri dacă bei culcat, că se duce lichidul nu ştiu unde şi crăpi. Am râs eu cu lacrimi, dar replica nu a întârziat să apară : bine că râde ăla care la Brăila mănâncă din aceeaşi farfurie de 25 de ani.
Şi are dreptate. Acasă la ai mei, am aceeaşi farfurie din care mănânc de când mă ştiu. Nu se poate altfel, nu mă aşez la masă fără farfuria mea desenată cu copilul şi porumbelul. Asta e, nu se poate altfel.
După ce am terminat de vorbit cu el, stăteam şi mă gândeam la chestii ciudate pe care le fac. Unul dintre ele este tunsul. Iarna, când e frig, mă apucă damblaua şi mă tund cât de scurt se poate iar vara uit să dau pe la frizer cu lunile. D-asta ma vait iarna de sinuzită şi vara de cald.
Apoi ar mai fi încercările de a nu-mi tăia vreun preot calea pe stradă, că am auzit eu că e de naşpa, sau faptul că nu suport prea bine să dorm cu uşa închisă la cameră (recte, dacă o închide cineva când dorm, mă trezesc şi o deschid).
Toate astea deşi nu mă consider superstiţios, nici pe la biserică nu am fost dus şi am avut noroc de părinţi normali care nu m-au spălat pe creier cu diverse obiceiuri. Dar uite că au reuşit vreo 2 să sară gardul şi să se pripăşească în mintea mea.
Tâmpenii de weekend…
0 comentarii Adaugă comentariu
Dormi cu usa deschisa?
conteaza foarte mult si obisnuinta.