S-a făcut luna de când stăm acasă, spre binele colectiv al tuturor, pentru că e clar că statul e depășit complet de situație, nu prea mai are ce căuta în viețile noastre, doar încurcă și face protocoale cu biserica întru genocid.
Într-o lună de stat acasă s-au schimbat câteva lucruri, unele în bine, altele în rău, sunt chestii pe care mă bucur că nu le mai fac dar sunt și lucruri care îmi lipsesc.
Din chestiile care îmi plac sunt gătitul acasă, cheltuit mai puțin pe mâncat nasolii prin oraș la prânz, faptul că îmi pot bea cafeaua în pantaloni scurți pe balcon, că pot ieși la fumat fără să pierd 30 de minute, că nu mai pierd vremea prin trafic și nu mai sparg bani pe motorină.
Cu toate astea, îmi lipsesc niște chestii unde mergeam sau pe care le făceam înainte și abia aștept să le pot face din nou.
- parcurile. Ieșitul în parc cu copilul, cu câinele, mai ales acum, primăvara, când totul e verde crud, viu, energic, flori, păsări, tot.
- prietenii. Da, ne vedem pe zoom, am tras niște băute online, gașcă mare, unele cu tot cu neveste, altele doar noi, băiețeli, dar nu e are farmec. E frumos să nu dai bani pe taxi și să iei 24 de beri cu 60 de lei, dar tot nu e spiritul de offline.
- streetfood. Cumva legat de faza de mai sus, shaorma de după bere, unde continuă caterinca, glumele proaste, să dai pe tine, să râzi de asta, să te plângi că ai cerut picant și i-ar te-au ars ăia, chestii d-astea.
- magazinele. Să intru să mă plimb aiurea prin magazine, prin librării, pe la nicherecords, să casc gura aiurea.
- terasele. Vine vremea bună, era frumos la J’ai pe terasă, de mers în weekend, de stat și lenevit.
Dar nu murim încă o lună, o să rezistăm, sper doar să nu ne dăm în petec și să fim nevoiți să stăm mai mult izolați.
2 comentarii Adaugă comentariu
Salut,
Unul dintre obiectivele pe care mi le-am plasat pentru acest an 2020, pe langa schimbarea serviciului, este cel de activitate intr-o sala de fitness. Cam la inceput de martie am decis sa ma inscriu, am cautat, e bine, nu e bine, e scump, e ieftin, hai sa vina salariul, a venit, dar la fel si pandemia. Ma gandeam la restrictii, la efecte, asa ca am lasat-o balta.
Sincer, nu pot spune ca eram genul de om social-life decat cu 1-2 amici prin diverse baruri, la serviciu nu ma bag asa, consider ca e bine sa nu te implici emotional, ca nu se stie maine-poimaine plec si e usor ciudat, vorbesc in general, desigur.
Dar imi lipsesc aceste mici iesiri si plimbari pe care le faceam, ce-i drept mai mult singur, dar, in ciuda aparentelor, nici nu stii cat de repede poate sa treaca o zi libera. Trece mai intens daca si serviciul este foarte solicitant, dar la mine e o sabie cu 2 taisuri.
Ce-mi mai lipseste, n-am mai fost la teatru de cam 1 an, cand eram cu fosta prietena, dar inainte de asta nu mai stiu cand am fost ultima oara. Chiar nu strica sa recapat obiceiul, desi nu stiu cine se duce singur la asa ceva.
Pe langa mall-uri, plimbari cu bicicleta prin parc(uri), ceva mai des un film la cinematograf, frecventam, destul de rar, salile de poker.
Da, pot spune ca imi lipseste, este o experienta foarte interesanta, nu-s vreun fan inrait, nu-s vreun castigator constant, am fost cam de 3 ori in 2020 si de doar 2 ori in 2019, bine, tot din cauze financiare. Hobby-ul e hobby (online nu ma mai implic din ianuarie!).
Sunt curios care va fi efectul de consum, efectul psihologic, eu de exemplu am strans ceva banuti prin faptul ca nu am cheltuit pe diverse prostii ca cele mentionate mai sus care-s 90% de consum si atat, adica liability, nu asset.
Am citit si invatat lucruri interesante, bine, pe unele trebuia sa le stiu mai de mult (astfel dispareau problemele financiare mentionate mai sus), pe unele trebuia sa le aplic si mai demult, dar hai sa zicem ca nu putem trai mereu cu frica zilei de maine. E drept, nu am obligatii, iar viata mea a fost dintotdeauna o sabie cu 2 taisuri.
Iesitul cu bicicleta este 90% din tot ce-mi lipseste, iar vremea asa frumoasa cum a fost primavara asta nu am mai vazut pentru pedalat de multa vreme. Eram obisnuit sa ies cu prietenii in fiecare weekend mai ales in zonele de munte, acum doar ma uit spre munte si-l admir, dar cand vad zapada ma gandesc precum vulpea „când nu ajunge la struguri zice că sunt acri” … asa si eu, las ca este zapada, nu pot merge cu bicla :))