Citeam întrebarea de la Oancea, dacă și fetele se joacă, că pe vremea lui nu prea se.
Mara mea vine des când mă vede că mă joc pe consolă și îmi zice că vrea să se joace și ea „meci”. Îi dau controller, se joacă un pic și se plictisește. Apoi vine și propune să ne jucăm altceva, cu lego, cu păpuși, cu alte jucării.
Nu odată, când eram în bucătărie și mă vedea că toc chestii, voia și ea să taie legume. Sau să amestece ouăle pentru omletă. Când ne vede că facem curățenie, vine și ea și vrea să șteargă praful. Sau să dea cu aspiratorul.
Când merg la cumpărături, vrea să meargă și ea la cumpărături cu noi.
De obicei, când vede că facem ceva, cât de cât interesant, vine și ea și vrea să participe.
Pentru că, de fapt, copiii vor timp cu tine, părintele lor. Atât. Ei sunt fericiți să stea lângă voi, cu voi, să faceți lucruri împreună.
Dincolo de console, jocuri, orice, ei vor timpul nostru.
Nimic mai mult, atât de simplu, atât de ieftin. Și totuși, atât de scump.
E cea mai simplă și importantă lecție pe care am învățat-o eu de când sunt tată.
