Orange a anunțat ca va începe să renunțe la tarifele de roaming în 2014. Ceea ce este normal, din punctul meu de vedere, la nivel de UE. Se dorește a fi o entitate compactă europeană, nu văd de ce nu s-ar comporta și companiile la fel. Cel puțin când vine vorba de apelurile în rețea. Că cele către alte rețele implică niște taxe de interconectare și să zicem că nu ar fi tocmai ok pentru ei.
Da, e ok, să poți suna pe oricine din Orange la nivel de toată Europa fără grija costurilor, dar apare o întrebare aici, referitor la tarifele standard care se vor aplica convorbirilor: gratuitățile se aplică și pentru convorbirile în roaming sau apelul se va taxa ca apel local?
Una peste alta, Orange a reușit să le ia fața celorlalți, care oricum sunt obligați să facă același lucru. Pentru că tarifele de roaming trebuie să dispară până în 2016. Smart one 🙂