Apetit pentru distrus

„defect” / „stricat” / „nu funcționează” / „atenție! cade tencuiala”

Astea de mai sus sunt atenționări pe care le întâlnim frecvent, prin orașele, indiferent care ar fi ele, din România.

De obicei în zone esențiale: gări, centre, metrou, autobuze, scări rulante, lifturi.

Nu ne place să reparăm, așteptăm să se distrugă tot, de tot, ca să refacem. Știu că e păcat să pui șurub unde merge strâns cu sârmă, dar toate au o limită. Mă uit la autobuzele din București, care au sistemul de afișare a traseului stricat ( led-urile alea de sus) și traseul este afișat pe coli albe, scris cu pixul și lipit cu scotch în parbriz. Mai rău ca în 1950. Oare cât o costa o reparație, astfel încât să avem și noi transport civilizat măcar din punctul ăsta de vedere?

Clădiri lăsate în paragină, e plin de ele și la București și la Brăila și la Constanța, care se degradează din ce în ce mai tare, în loc ca cineva să aibă grijă de ele, să le cosmetizeze un pic, să aplice pentru niște fonduri europene și să le exploateze turistic. Așteptăm să ajungă în ultimul hal, să le renoveze cineva pe foarte mulți bani, când costurile de întreținere ar fi cu mult mai mici.

Și nu se întâmplă doar la stat chestiile astea. În clădirea de birouri unde prestez o dată la trei săptămâni sunt două pișoare defecte din luna mai. Credeți că le-a reparat cineva? Nu! probabil așteaptă să se strice și celelalte 3 și să le repare pe toate 5. Cred, bănuiesc. Ditamai corporația, super premiată, care folosește nu știu ce sisteme eco-friendly și alte prostii de PR nu e în stare să repare două garnituri.

Dacă la stat e delăsare, incompetență, prostie și impostură, adică sunt angajați numai politruci, fără competențe profesionale adecvate, fără viziune și experiență, la privat e goana după marjă, e profit, sunt bugete de reparații, care sunt stricte, nu carecumva să afecteze EBIT și să impacteze negativ bugetul. Le facem când se impun.

Ce nu înțelegem noi e că detaliile astea mici contribuie la o stare generală mare. Când vezi că e lăsat totul în voia sorții, în jurul tău, parcă nici ție nu-ți mai vine să dai un var pe casă, pe afară, să tunzi pomii, să vopsești gardul, să reciclezi, să colectezi selectiv, să faci ceva pentru comunitate.