Una din marile probleme cu care mă luptam de ceva vreme era condusul pe timp de soare, mai ales vara. Având un astigmatism la purtător, sunt dependent de ochelari cam tot timpul când țin ochii deschiși.
Am încercat varianta lentilelor de contact, după vreo 3 încercări eșuate, am abandonat ideea. Sunt comode, sunt ușor de folosit, cel puțin în teorie, doar că organismul meu nu s-a putut acomoda cu ele.
Ochelarii de soare cu dioptrie au fost o altă variantă luată în calcul, dar era un pic complicat să umblu mereu cu 2 perechi de ochelari la mine, să fac schimbul între ei și să am grijă că nu uit pe unde îi las.
Soluția cea mai bună pentru mine au fost lentile heliomate. Deși aveam niște oarecare prejudecăți despre ele, venite de undeva din neinformarea anilor trecuți, am zis că merită încercat.
Am ales soluția Transitions de la Essilor, atât eu cât și Maru, și sunt ce trebuie până acum. Eu mă temeam foarte tare să nu rămână ochelarii închiși la culoare în interior și să nu fie culoare așa, difuză la exterior. Nici poveste, sunt cât se poate de clari la interior și destul de opaci la exterior,
Pe pagina de produs al celor de la Essilor puteți găsi informații despre lentile, despre cabinetele partenere și tot acolo găsiți și un voucher de 100 de lei pentru lentilele Transition. Oferta e valabilă până la jumătatea lunii mai, deci timp ar mai fi.
Între timp, da, păr lung și barba jos. Ca la 20 de ani. Acum și cu ochelari cool.
4 comentarii Adaugă comentariu
Salut. Cat au costat ochelarii?
cam 1000 de lei cu tot cu rame
Da sunt ok cu lenilele heliomate dar din pacate in masina nu se inchid de la soare.
O solutie ar fi operatia la ochi. Cu aproximativ 3-4 mii de lei rezolvi probelma, tinand cont ca ochelarii costa o mie se chiar merita
ba da, doar ca nu ii percepti tu ca fiind inchisi. nu te deranjează soarele, atata tot