Pentru cine nu știe, eu am o relație de lungă durată cu teatrul, prin liceu am lucrat o perioadă la cel mai mișto teatru din România, am prins cumva debuturile pe scena mare a lui Manole, Oprea sau Pintileasa, oameni cu care am rămas amici și ne îmbrățisăm cu bucurie ori de câte ori ne vedem.
Apoi, am tot frecventat teatrele din București, oricât de des am avut ocazia și nu aveam vreun grătar de făcut.
De curând, am început să merg și la teatrele pentru copii, dată fiind situația în care mă aflu, de tată de minune de copil.
Considerând cele de mai sus, mă pot declara un pic avizat să observ, analizez, compar și să judec.
Așadar, să trecem la fapte.
- nu ar trebui să li se mai permită intrarea în sală spectatorilor care întârzie.
Îmi pare rău, știu, trafic, vreme, ploaie, pinguini, mercur retrograd, planete aliniate strâmb, aia e: GHINION.
La gară dacă ai întârziat trenul e plecat, nu te așteaptă.
E deranjant pentru spectatori, probabil și pentru actori și e un gest de lipsă de responsabilitate și management al timpului prost. Data viitoare să plece cu 10 minute mai devreme de acasă. Ora 18:00 e ora de început, nu oră aproximativă de sosit, ca la brunch pe victoriei. - unele opere ar trebui să intre sub un regim special de protecție sau să fie curatoriate înainte de a fi puse în scenă. De la ce m-am luat:
– am fost ieri la Apolodor, o piesă de teatru pentru copii, la Teatrul Vasilache (la parcul Carol). Pentru mine și Mara, Apolodor este de departe cea mai mișto operă scrisă vreodată de un român, este o minune de poveste pe care o recitim cu drag măcar o dată la 6 luni.
Ei bine, ieri am reușit să vedem un Apolodor care ne-a bulversat rău de tot, pentru că îl prezintă pe Apolodor ca fiind un egoist, un răzgâiat și…și….un bully care face mișto de prietenii lui de la circ. Pe lângă faptul că Suzi este prezentată ca girafă, ea fiind cămilă cu toate reviziile la zi, în carte.
Așadar, mă pot declara înșelat la drumul mare, o pierdere de timp, de bani și o dezamăgire profundă pentru un act artistic de la care aveam așteptări.
Ne mirăm că nu știm să discernem ce mai e fakenews și ce este adevărat, dar noi punem fakenews în piesele de teatru pentru copii. Nu se face. - e important și e recomandat să respectăm vârsta specificată pe afișul piesei de teatru înainte să venim cu copilul la teatru. Dacă pe afiș scrie că este recomandat 4-12 ani nu ai ce căuta cu copil de 2 ani la piesă. Atât de simplu.
Copilul ala nu are atenția necesară, răbdarea necesară, piesa nu este atât de captivantă pentru el și la un moment dat va începe să plângă, să vorbească, să umble prin sală, să fie expus la o stare de confort prelungită și, da, scoatem elefantul din cameră, să deranjeze ceilalți spectatori.
Scrie vârsta pe afiș, o respecatăm, dacă nu ne calificăm, ne reorientăm spre alte piese mai potrivite vârstei.
Și nu, nu are legătură cu parentingul modern, incluziv, explorațional, doar cu un pic de atenție.
Dacă ne ocupăm de astea 3 cred că deja avem niște pași importanți în față.
P.S: m-am hotarăt să scriu mai des pentru că au cam dispărut vocile critice de pe internet și lumea nu e atât de roz pe cât e prezentată pe insta reels.
2 comentarii Adaugă comentariu
Tot (cam) asa, mi-am petrecut o buna parte din copilarie si apoi din viata de adult la spectacole de teatru, opera, opereta, etc. Deci fara a fi vreun specialist consider ca sunt suficient de avizat cat sa-mi dau cu parerea.
1 – De acord! Cu mentiunea ca as extinde „regula” asta la ORICE. Daca evenimentul are o ora de incepere comunicata oficial, la o secunda dupa acea ora as inchide poarta. Se cheama RESPECT … pentru cei care muncesc la acel act artistic si pentru cei care respecta programul acelui eveniment.
Extra-bonus – sa amintim si de acei indivizi, ca spectatori nu le pot zice, care au bilete pe MIJLOCUL randului si, bineinteles, ajung ultimii, evident si cu intarziere, si mai si INSISTA (sau se cearta) sa ajunga la „locul lor” fara sa le pese de faptul ca deranjeaza actorii si spectatorii deopotriva. Din ce imi amitesc eu, in copilaria mea era o cutuma care zicea ca, daca ai ajuns cu intarziere (se poate intampla oricui), faci liniste si stai pe unde-apuci, fie si pe PE SCARI daca e cazul. Era acceptabil sa iti reuperezi locul cel mult la pauza ca sa nu deranjezi pe nimeni in timpul spectacolului.
Chestie de civilizatie si respect sa iti lasi haina la garderoba nu sa o pui gramada pe scaun (sau pe scaunul vecin). Sau asteptatul in rand, civilizat, sa iti recuperezi haniele de la garderoba DUPA terminarea spectacolului spre deosebire de ridicatul de pe scaun si fugitul la garderoba cu 5 minute inainte de finalul piesei … ca e piesa de teatru nu promotie la tigai la supermarket.
Chestie de civilizatie la teatru e si sa NU fosgai ambalaje de pop-corn si pufuleti in timpul piesei.
Nu cred ca e cazul sa discutam despre telefoane …
2 – Din nou, de acord! Si aici as merge mai departe si as spune lucrurilor pe nume: dincolo de denaturarea textului/mesajului acelui act artistic, exista o gramada de „junk” care ajunge aiurea pe scena sub pretextul „creativitatii” sau al libertatii de exprimare.
3 – Oh, da! Si aici as merge mai departe si as extrapola regula asta la … ORICE! Nu e responsabilitatea mea sa includ pe nimeni-nicaieri – la un spectacol fiecare plateste un bilet si are drepturi si, mai ales, obligatii egale – este responsabilitatea fiecaruia sa isi GESTIONEZE situatia personala astfel incat sa nu-i deranjeze pe cei din jur.
Am doua concluzii:
– viata reala este (din ce-in-ce mai) groaznica si, de cele mai multe ori, diametral opusa fata de ceea ce ne-am inchipui, iar social-media este una dintre cauzele problemelor generate de lipsa de educatie/civilizatie.
– fac alergie cand aud „sa tragem un semnal de alarma”, „sa discutam si sa cautam solutii” sau pe aia cu „educatia”; Nu, solutia pentru EDUCAREA maselor este una singura: SANCTIUNEA, aplicata rapid si ferm, nu discutiile sterile.
Nu sunt deranjati actorii ca intarzie cineva, nu mai vorbiti prostii, ei sunt acolo pe treaba lor.
Sursa: toti prietenii mei actori