Un SMS pentru inima copiilor

Articol din categoria: atitudini

Când vine vorba despre copii, mi se luminează fața. Îmi plac foarte tare, mă bucură mult să mă pun la mintea lor și îmi place inocența pe care o au. Am trei nepoți demențiali și fac tot posibilul să îi văd cât mai des și să stau cât mai mult cu ei.

Sunt convins 100% că boala nu își are locul într-un trup de copil. Nu e drept, corect, moral, logic sau normal să fie acolo. Un copil trebuie să se poată zbengui,  alerga prin parc, să cadă în nas încercând să facă primii pași, să se joace și să aștepte dulciurile de la părinți atunci când vin seara acasă de la serviciu.

Cu toate astea, din păcate, există cazuri  triste, cu copii grav bolnavi încă de la vârste fragede. Din fericire, există oameni care luptă să facă bine și să le aducă o rază de speranță în viață. Dacă acum câteva zile vă povesteam despre Iulian și ce face el cu Pași către viață, acum vreau să vorbesc despre  Dr. Catalin Cirstoveanu, care este șeful secției de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie. Iată ce spune dumnealui despre secția pe care o conduce:
„Tratam in fiecare an cam 200 de copii veniti din toata tara. Refuzam tot cam atatia. Cu toate acestea, sectia este permanent supraaglomerată, avem cate 17-18 pacienti in loc de 11, cati ar trebui sa fie. Nu e normal nici sa inghesui copiii, sa pui paturi pe culoare, dar nu putem nici sa refuzam internarea pacientilor, pentru ca asta inseamna sa refuzam unor nou-nascuti dreptul la viata. Avem foarte mare nevoie de o sectie mai mare ca sa-i putem primi pe toti, si mai moderna ca sa-i tratam mai eficient si mai repede. Proiectul acesta va dubla practic capacitatea sectiei noastre”
Pentru ca lucrul acesta să fie posibil cât mai repede cu putință, ar fi nevoie de aproximativ 1 milion de euro.  Până acum, Fundația Vodafone a donat 100.000 de euro, dar din păcate acești bani nu vor fi suficienți pentru finalizarea secției, insă fundația va dubla suma donațiilor făcute prin SMS la 858. Costul unui SMS este de numai 2 euro și poate fi trimis din orice rețea. De asemenea, se pot face donații fie prin direcționarea a 2% din impozitul pe venit sau :
Donatii onlinehttp://www.inimacopiilor.ro/doners_donations.php
Donatii in conthttp://www.inimacopiilor.ro/ajuta/doneazaInCont.php

Copiii de acolo vă vor fi recunoscători pentru gestul făcut. La fel și cadrele medicale care luptă pentru a-i ține în viață pe micuți. Ar fi de apreciat dacă puteți da vestea mai departe și astfel povestea să ajungă la cât mai multă lume.

Mai multe detalii despre donații și campanie se pot găsi pe  www.inimacopiilor.ro.

Dacă vrei să donezi, după ce ai citit despre campanie aici, dă-mi un semn, trimițând un comentariu sau email, iar gestul tău va fi reprezentat de o acadea, daruită copiilor internați la Marie Curie.

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Si eu sunt impresionat de astfel de cazuri si consider ca fiecare dintre noi ar putea face cate ceva pentru a-i ajuta.Ar fi vizati in principal cei cu un mare potential financiar si marile companii pentru care chiar nu este un mare efort sa desfasoare o campanie de genul.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]