Suntem cu toții de acord că toți băieții șmecheri de pe taxiuri s-au mutat la Uber și la Bolt. Aceleași năravuri, fără aer condiționat, fumat în mașină, mers în direcția opusă pentru că nu au chef de curse și vor să anulezi tu, comentarii aiurea, agresivi în trafic și toate cele.
Bineînțeles, nu sunt toți așa, dar cei de mai sus încep să fie majoritari.
Plus că nu mai găsești decât foarte rar curse care să nu aibă surge. Cursă de 15 lei e minimum 25, la orice oră din zi.
Drept urmare, în ultima lună am mers cu taxiul de vreo 3 ori. Curat, decent, șoferul politicos, preț bun.
Aș putea spune corect, dar nici la ride sharing nu e incorect, cel puțin fără să avem dovada că șoferii manipulează algoritmul ca să întrețină artificial perioadele de surge.
Singurul dezavantaj, încă, la taximetre este că nu poți plăti cu cardul în taxi și nu-mi voi da datele cardului vreodată către o aplicație dezvoltată de Speed Taxi sau Meridian sau Leone. Prefer cash-ul.
Dar uite cum era nevoie de un catalizator, care să reușească într-o perioadă scurtă să facă ce nu au reușit ( sau nu au vrut) autoritățile să facă în zeci de ani: să curețe breasla taximetriștilor.
1 comentariu Adaugă comentariu
Cel mai bun lucru care s-a întâmplat taximetriei, dpdv al clientului, au fost serviciile de ride sharing. În Timișoara avem și POS-uri, singura chestie deranjantă e aplicația firmei de taxi (asta cea mai mare) care are un design de la începutul web-ului.