„Mă duc prin piață să văd ce face țiganca mea, că n-am trecut de mult pe la ea
– Vezi că a murit, nu ți-am zis, că te supărai!”
Țiganca mea era tanti Ioana, o florăreasă de la care am luat flori de prin clasa 1 până anul trecut.
A fost alături de mine cam la toate evenimentele importante din viața mea: 1 și 8 martii la școală vreo 12 ani, când trebuia să duc flori la învățătoare, diriginte, profesoarele de la meditații și altele.
A fost lângă mine când am dat primele flori unei fete, când am dus primele flori mamei vreunei fete cu care eram sau la care mergeam în casă prima dată.
A fost lângă mine când m-am însurat, ea asigurându-mi florile de la nuntă, exact în ziua nunții, să fie proaspete, să fie frumoase, să fie toate la fel, să fie perfect.
De câte ori mergeam prin piață se lumina la față și zicea vecinilor de tarabe : „ a venit băiatul meu să mă vadă!”.
N-a avut o viață tocmai fericită, dar le-a dus pe toate. Și familia complicată și bolile care o măcinau de mulți ani.
O țigancă, florăreasă, n-o va ține minte nimeni.
Dar poate că nu e chiar așa. Sărutmana tanti, oriunde ai fi!
Să profităm de izolarea asta și să mai sunăm și oameni care sunt în afara cercului de apropiați, dar cu care avem relații bune, că s-ar putea la un moment dat să nu-i mai găsim deloc.
Altfel, we hang in here. Almost literally.
