Pentru ce? Care e scopul? Ce obţinem la final?

Astăzi am aflat că a murit un prieten. Vineri s-a dus la medic că se simţea rău şi ieri a trecut graniţa. Fost sportiv de performanţă, un munte de om, niciodată trist şi mereu cu glumele în buzunar. Genul ăla de prieten pe care îl vrei mereu prin preajmă. Atât i-a fost. De felul meu nu sunt mişcat prea tare de veştile astea, dar în cazul lui a picat ca un trăznet. Păcat.

Stăteam acum şi mă gândeam la stilul nostru de viaţă, la stresul care ne consumă zilnic, ne surmenează, ne oboseşte fizic şi psihic. Cunosc oameni care zilnic sunt la un pas de o cădere nervoasă din cauza job-ului, a şefilor, a clienţilor sau de ce nu a colegilor. Toate astea pentru nu se ştie exact, bunăstarea cuiva. În nici un caz a lor. Eu de cele mai multe ori aleg să tratez situaţiile limită cu ironie şi sarcasm. Fie ce-o fi. Nu sunt mulţi ca mine şi îi înţeleg.

Cunosc oameni care muncesc 16 ore pe zi ca la final de lună să vină superiorul să le spună că nu e mulţumit, se poate mai bine şi mai mult. Dacă îi întreb de ce nu pleacă, răspunsul e invariabil: “şi unde mă duc în altă parte?” E un cerc vicios care la un moment dat devine ştreang pentru tot mai mulţi. A se consemna că ştreang e şi ala de executie, nu numai de sinucidere.

Pentru ce toate astea? De ce trebuie să ne autodistrugem? Ca într-o zi să dăm în primire scurt pe doi? Nu-i va păsa nimănui, asta e clar. Întotdeauna ne va înlocui cineva cu brio, nu de asta mă tem ci de toţi oamenii din jurul nostru pe care îi ignorăm minţindu-ne mereu “de maine, de luni, de luna viitoare, din vara sau de la anul”.

Şi până la urmă, să nu uităm nici de noi.

Poate o să pară un articol siropos, melodramatic, dar înainte să pui eticheta, take a look around!