Pe 18 iulie se lansează Underdog Station

Articol din categoria: muzici

Cel mai bun exemplu de luptă împotriva mainstream-ului sunt inițiativele astea comune și entuziaste, cum e proiectul Underdog Station.

Underdog Station este un proiect gândit de o mână de artiști și prieteni deja implicați în promovarea muzicii indie locale, care au simțit de multe ori de-a lungul carierei dificultăți în lipsa unei televiziuni care să accepte și să promoveze trupe din mediul alternativ. Proiectul a fost conceput și realizat complet online, în timpul pandemiei.

Lansarea Underdog Station va avea loc pe 18 iulie, prin intermediul unui concert virtual cu un concept unic în România.

Artiștii Robin and the Backstabbers și Tony Baboon vor performa de la bordul navei RO.S.S. Vuia, mediu virtual construit cu ajutorul partenerilor Safe Frame prin tehnologia Zero Density, https://fb.me/e/ZwkoYPuB

Din momentul lansării pe Underdog Station va difuza 100% muzică românească, indie, alternative, rock, electro, dream-pop, chillout, jazz, orchestrală, etc. aranjată în playlisturi ce nu separă în funcție de genuri, nu inventează „topuri”, ci marchează mood-uri și momente.

Underdog Station va oferi artiștilor o mult-necesară platformă pentru lansat noutățile lor, iar ascultătorilor un loc ușor de urmărit.

Însoțit de o identitate vizuală distinctă și o mitologie sci-fi originală construită prin animațiile create de partenerii Vână, Underdog Station se adresează unui public alternativ, activ și conectat cu tehnologia.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]