De partea cealaltă a baricadei: pe proprietari cine-i despăgubește?

Articol din categoria: ca la noi

Referitor la noua lege care prevede închiderea localurilor, restaurantelor și în general toate entitățile ce își desfășoară activitatea în clădiri supuse riscului seismic. Lăudabil, totul pentru siguranța populației, să trăim cu toții într-un mediu mai sigur.

Dar, întrebarea pe care inevitabil ar trebui să ne-o punem cu toții este următoarea: de ce a fost nevoie de tragedia de la Colectiv ca să ajungem să luăm astfel de măsuri?

De asemenea, de ce până acum n-a contat deloc aspectul ăsta? De ce s-au dat autorizații cu nemiluita cui cerea să deschidă ceva, indiferent de starea imobilului?

Radicalismul decizional nu va face decât să omoare un ecosistem care deja e format în centru. E principalul punct de atracție al orașului. Și nu, nu spuneți de muzee și teatre, că alea sunt la ani lumină distanță în ce privește interesul publicului.

Închidem tot și ce facem după? Blocăm niște bani și omorâm niște comercianți.

Personal, cred că o cale a consensului ar fi ideală. Nu te închid acum, îți dau o scutire de taxe și impozite pentru o perioadă de 12-24 de luni și peste 24 de luni clădirea să corespundă standardelor și normelor de funcționare. Altfel, pui lacătul pe ușă și pleci.

Să ne gândim că sunt locuri deschise oarecum recent ( aici mă gândesc la Bazaar), unde s-a investit bine de tot ( estimez eu minim 300.000 de euro) și unde îmi e greu să cred că s-a recuperat investiția. Și locul chiar e decent, ar fi o reală pierdere pentru centru. La fel și alte localuri.

Da, susțin interzicerea fumatului, fumător fiind, dar nu sunt de acord cu închiderea lor acum. Nu trebuie să sufere o mare masă de oameni ( patroni, angajați, clienți) pentru a justifica o incompetență care ține de 25 de ani din partea autorităților.

 

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Majoritatea prin centrul vechi sunt chiriași. Renovarea (cu totul!) a clădirilor ține de proprietari, cred. Plus că bănuiesc că e vorba de sume foarte mari pentru renovare.

    Altă idee – dacă-n alea 24 de luni vine cutremurul ?

    • #2 Comentariu nou

      exact ce ziceam, calea consensului e cea mai buna. daca e sa vina, crapam cu totii ca animalele, ca nu sta nimic in picioare, nu numai centrul vechi. sa mai zicem ca statii de metrou nu au autorizatie de la ISU?

  2. #3 Comentariu nou

    Vorbeam ieri cu cineva care este architect, spunea ca intr-adevar, scopul lor este sa inchida centrul vechi…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.