(ŞI MUŞCHII ĂIA ÎMPĂIAŢI NU mai SUNT PLANTE)

Ne apropiem cu paşi repezi de 2020. Toată lumea trage de atenţia noastră, ard pădurile tropicale, se topesc calotele glaciare, multitudinea de alegeri ne copleşeşte, oamenii au mai puţin timp să facă prea mare lucru, şi deşi majoritatea aspiră la o casă pe pamanant, realitatea pentru majoritatea orăşenilor este un apartament. Eventual, are balcon. Dacă eşti printre norocoşi, balconul e generos.

O acţiune simplă şi cu multe satisfacţii pe care care o fac din ce în ce mai mult oameni şi pe la noi este să crească plante. E mai simplu decât un animal de companie (deşi de multe ori nu se exclud) şi ai un mare grad de satisfacţie.

Vezi că poţi să ţii ceva în viaţă, mentenanţă nu e ceva care să îţi impacteze prea mult activitatea dacă nu ajungi să ai zeci sau sute de plante şi îţi astâmperi o nevoie intrinseca pe care poate nu ştiai că o ai – nevoia omului de conexiune cu natura. Cu cât stai mai mult cu ochii în ecrane, între betoane, în subterane şi în cutii de metal cu roţi, undeva se va aprinde un beculeţ roşu şi în loc de schimbat uleiul, mintea şi corpul tău vor vrea să vadă nişte viaţă şi verdeaţă în jur, vei avea nevoie să simţi miros de pământ şi de natură. Nu am cunoscut încă un om căruia să nu-i placă mirosul unui parc sau a unei păduri după o ploaie, mirosul de iarbă proaspăt tăiată, frunze care transpiră şi mirosul acela nespecificat – o combinaţie de muşchi, lucruri dulcegi-putrezicioase şi frunze căzute pe care-l simţi într-o plimbare pe munte toamnă.

Dar pentru că majoritatea oamenilor nu au timp să fugă aşa des din oraş şi dintre betoane, poate nici nu au condiţia fizică să treacă strada, darămite să urce un munte sau chiar jumătate din acesta, caută să aducă natura la ei – şi aparent, nu e tocmai greu.

Din punct de vedere arhitectural, plantele de interior contrabalansează un aspect prea riguros. Ele pot fi haotice sau pot avea o geometrie armonioasă care ne calmează. Ne bucură privirea, dar şi sănătatea, pentru că anumite plante ajută mult la purificarea aerului şi participă inclusiv la distribuţia zgomotului. Plantele sunt la modă, dar e doar un contra-efect firesc al perioadei prea riguroase în care trăim. Bineînţeles, dacă am fi în Bali sau Hawaii într-o casă în care nu ştii unde se termină interiorul şi eşti între plante, n-ai mai simţi aşa acut nevoia de ceva viu care să îţi dea senzaţia că nu trăieşti într-o cutie.

Ca să înţelegi că fenomenul nu e în capul meu, află acum că există deja termenul de “plantfluencer – sunt o grămadă, şi pe YouTube şi instagram. Poate nu ştii că există numeroase comunităţi şi grupuri foarte active, precum Schimb de Plante (asta mi se pare mie cel mai tare). Există evenimente în care oamenii îşi donează puieţi sau fac schimb, şi evident că există plante basic şi plante super căutate, am văzut una care avea buline şi era toată lumea înnebunită după ea.

O altă chestie pe care am observat-o e că şi bărbaţii sunt interesaţi de subiectul acesta, nu e o chestie doar de gagici. Când te prinde microbul, trebuie să îţi sufleci mâinile şi să pui burta pe carte – să studiezi despre nutrienţi, umiditate şi alte chestii foarte tech şi science. Eu personal iau întâi ce plantă îmi place şi după cercetez ce nevoi are – am deja o serie de chimicale dubioase cu care să le protejez sau să le hrănesc şi fireşte, cu cât ai mai multe, cu atât devii mai curios şi colecţia mea creşte încet şi susţinut – am vreo 22 acum (majoritatea la birou – acasă am doar o Monstera – e planta aia faimoasă, “the ultimate hipster plant” aş zice, o vezi peste tot).

Chiar vrei ceva verde în casă, dar nu vrei să-ţi baţi prea tare capul, şi ai văzut prin restaurante şi birouri muşchii ăia interesaţi, în rame, cu forme ciudate, formând logo-uri sau mai ştiu eu ce. Ei, alea nu sunt deloc plante. Nici măcar muşchi nu sunt, sunt licheni stabilizaţi. Ce înseamnă asta? E un mod frumos de a marketa gunoi mort şi împăiat. Păreau cool când au apărut şi nimeni nu ştia prea multe despre ei, gândul firesc şi intuitiv e că sunt nişte plante montate într-un suport vegetal, ceva ţeapăn, sunt super rezistente, eventual că se hrănesc cu apă din aer şi tu nu trebuie să le faci nimic. Sună puţin prea bina să fie adevărat şi asta pentru că nu e. Specia cea mai folosită pentru acest monstru kitschos este Cladonia rangiferina. Aceştia se recoltează din mediul lor natural, unde cică ar fi mâncaţi de reni şi alte animale, şi sunt aşternuţi în tăvi unde sunt hrăniţi cu glicerină şi alte substanţe de conservare. Cum sună până acum? Tot aşa făcea şi buni cu muşcatele, le smulgea din pământ şi le hrănea cu glicerină, nu? Lichenii absorb soluţia până aceasta înlocuieşte complet seva – sau cum înţeleg eu, seamănă mult cu procesul de formolizare a unui ins decedat. Acest procedeu 100% natural permite inclusiv vopsirea plantelor în 12 culori. Ce frumos!!! Mă plictisisem de tot verdele din jur, pe care nu-l avem, şi nu ştiam ce-mi lipseşte – era o casetă cu muşchi multicolori, eventual care sunt dispuşi în forma unei flori. Pardon, nu sunt muşchi, sunt licheni.

De ce a avea plante moarte e kitschos? În opinia mea, asta se aplică şi la buchetele pompoase din florării, mi se pare cel mai urât şi inutil cadou, şi asta poate pentru că am fost spălată pe creier de mentorul meu la începutul drumului în arhitectură, care spunea aşa: plantele tăiate sunt ca nişte oameni cărora le-ai tăiat picioarele şi i-ai pus în vază, aşteptând să moară.

Din fericire, florăriile acum fac aranjamente florale cu plante în ghiveci, pe care în loc să le arunci uscate la coş după câteva zilei, le poţi replanta sau pur şi simplu udă în ghivecele lor. Cred că suntem în perioada în care dacă nu duci un vin când te duci în vizită la cineva si duci o suculentă o să fii la fel de apreciat, o gasesti uneori chiar la florariile din colt, pana si ei au inceput sa vanda si plante in ghiveci.

Dacă vrei să mergi mai departe, opusul complet al plantelor împăiate (vă rog, domnilor în criză de idei, nu mai cumpăraţi plante criogenizate şi alte invenţii, nici măcar mamelor voastre) este un terariu viu, cu plante anaerobe care cresc şi trăiesc pe lemn de mangrovă sau un obiect care îmbina plantele şi designul.

De curând am descoperit că există aşa ceva şi abia aştept să am un proiect în care să integrez asta – poate fi un divider între două spaţii, un accent în living, un înlocuitor al unui ecran într-un birou şi aşa mai departe. Poate fi aproape oricum şi orice, pentru că se face custom şi se poate integra în mobilier. Cel mai fascinant la acest micro-ecosistem viu e mirosul: când tragi de geamul glisant şi inspiri, dacă ai şi ochii închişi, eşti transportat intens în acea pădure umedă şi plină de viaţă.

Nu ai nicio plantă şi te bate gândul să îţi iei una sau câteva şi nu ştii de unde să începi? Am întrebat comunitatea de pe grupul de plantofili si a rezultat un top al plantelor pentru un începător:

  • ZZ Plant – o plantă rezistenta şi cu puţine pretenţii;
  • Peperomia – o plantă deloc mofturoasă, creşte bine şi arată la fel de bine;
  • Ficus Elastica – frunze carnase, aspect interesant;
  • Dracena – seamă cu un palmier;
  • Sasevieria – asa zisa “Limba soacrei”, o planta purificatoare;
  • Diffenbachia – frunze faine si volum frumos;
  • Tradescantia – daca vrei o planta alta culoare si care creste usor;

Dacă ştii că ai istoric de anihilat plante, poţi începe oricând cu un cactus sau o suculenta, aici trebuie să ai grijă să nu le uzi prea mult. Dacă ai drum pe la Hornbach sau Ikea cu treburi, poţi să te laşi pierdut în zonele de plante. Chiar şi când îţi faci cumpărăturile la Kaufland, vei găsi o selecţie bună şi preţuri foarte ok. Pentru rarităţi şi plante speciale, mergi la magazinele specializate.

Musafir pe blog & arhitect,

Ioana