No one cares. Despre misoginism, agresori, bani, campanii

Articol din categoria: atitudini

Știm cu toții povestea cu Buhnici, femeile, celulita și vergeturile. Ei bine, Buhnici nu e un caz izolat, aș putea spune că este un rezultat al lipsei de consecințe asupra tâmpeniilor spuse pe internet de lumea mai mult sau mai puțin celebră.

Atâta vreme cât factorul cantitate va fi superior factorului calitate, nu se va schimba nimic. Nu-i va păsa nimănui.

Un exemplu la prima mână, care mi-a sărit în ochi zilele trecute, dar care a mers pe sub radar.

Nu mai târziu de anul trecut, acest domn Burcea dorea bătaie cruntă femeilor, cum a văzut el la bunicii lui, că bunică-su o altoia pe babă zdravăn, neaoș, sănătos.

S-a făcut un pic de gălăgie, o editură a renunțaț să se mai asocieze cu el și apoi s-a mers mai departe.

Nu mai departe de Travel communications, o agenție din zona de turism, din câte înțeleg ( nu m-a interesat niciodată domeniul, îmi fac vacanțele sigur, nu am interacționat niciodată cu acest segment de marketing) care îl trimite pe domnul Burcea la Brăila, unde s-a deschis un resort nou, mișto, ceva excepțional pentru zona aia. Probabil l-a trimis pe prietenie, pentru că nu văd nicăieri publicitata marcată, dar nu asta este important acum.

Ținem în minte paragraful de mai sus, cu bătaia femeilor, da?

Căutând să văd cine este la Travel Communication, dau de o poză cu echipa pe facebook. Numai doamne și domnișoare. Nici un bărbat. Sau, dacă or fi, nu apar în această fotografie.

Oricum ar fi, mi se pare ultragiant să alegi, tu, echipă formată din femei, cu un bărbat care dorește bătăi groaznice femeilor. Indiferent cât de mulți urmăritori ar avea și ce rată de engagement. Tu validezi comportamentul ăla asociindu-te cu el. Clientul căruia îi faci reclamă prin intermediul agresorului se asociază direct cu el, dacă este vorba despre o relație comercială.

Dar nu-i pasă nimănui. Și nu vor dispărea agresorii, misoginii, libidinoșii publici atâta timp cât societatea în general și industria, în particular, nu-i va sancționa în consecință.

Altfel, degeaba se agită 5 oameni pe internet să-i demaște, să-i scoată la lumină, să le expună bubele negre din cap, dacă restul industriei merge pe burtă și cu proxima campanie îi implică fără nici o reținere.

După ce am văzut chestia asta parcă înghit mai ușor deciziile judecătoarelor care spun că fetele de 11 ani nu au fost violate, ci și-au ademenit agresorii. E un mindset național, nu specific unei bresle.

Și nu e doar Buhnici. Sunt mulți, sunt tolerați, sunt apreciați, sunt scoși în evidență. Mai știm un mare șef de agenție care își bătea și sechestra nevasta în casă și la conferințe vorbea despre valori, empatie, conectare.

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Încă un Ionuț pentru domnii generali.

  2. #2 Comentariu nou

    Să mă ierți că te inoportunez, coane Fănică, dar ai priceput ceva din ironia băiatului ăla? Că altfel este ușor, analfabetism funcțional, ai „prins” cât și cum ai putut și asta este, ai un material degrabă corect politic, feminist și ce pana mea o mai fi la modă în ziua de azi. Că na, nenea ăla își spunea de fapt un of al său și era trist pe tema lui: a sărit să apere gâștele și gâștele au făcut mișto de el că gătește. Sigur, sigur, sigur ai priceput ce ai auzit? Că dacă zici că da și asta este concluzia ta, adică aia de mai sus, eu încep să mă tem de ceea ce pricepi când citești…

    Știu deja, desigur, sunt „hater” și alte alea. Nici o problemă, măcar mi-am păstrat alte chestii la adăpost de lumea aia a voastră 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]