Înainte să ne plângem de cât de nasol e RATB

Articol din categoria: andreiu

Aseară am venit acasă din centru cu fetele cu metroul și autobuzul, ieri am lăsat mașina în parcare, pentru că am avut treabă prin centru și n-aveam chef să mă bag în aglomerație și să nu găsesc parcare.

În fine, am stat și la cină în oraș, să scăpăm de aglomerația de la metrou și pe la 8 ne-am pornit spre casă. De la metru am luat 102 până acasă. La grigorescu s-au urcat vreo 8 oameni, n-a validat nimeni card în afara Marianei. Nu păreau nici pe abonament, nici pe SMS. 2 din 8. În autobuz mai erau vreo 30, estimez maxim 10 care mergeau legal.

O să votez primarul ăla care va opri supapa asta de pomană electorală și va introduce urcarea și taxarea pe la șofer, sau câte un controlor în fiecare mașină. Va fi complicat o perioadă, știu, dar după ce lucrurile vor intra pe făgaș, se va termina cu pierderile la RATB și cu lipsa fondurilor.

Nu găsesc nici o statistică oficială a curselor plătite versus călători moka cu RATB-ul, dar daca paritatea e de aproximativ 1 plătitor la 5 călători, atunci trebuie să recunoaștem că avem un RATB excelent, cu super condiții.

My 2 cents.

36 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    STB este cel mai tare ride-sharing din Romania, peste Uber, Lyft și ceilalti. Cei care nu valideaza merg pe banii celorlalti, care valideaza, cam cu acel raport de 5 la 1. Este adesea amuzant si trist sa urmaresti la fiecare statie cum urca, cati, cati valideaza si cum se plaseaza linga usa. Si cum se uita daca este controlul. Ipocrizie sociala, totala. De fapt transportul in comun, in Bucuresti, este gratuit cu voia administratie PSD. Ori il declaram gratuit, pe fata. Ori ridicam amenzile la sute de euro. Si da, desi ne laudam cu inteligenta romanismului oprimat de sute de ani, surpriza, nu se aplica un model de business acestui serviciu public. Adica, cata lumea circula, cand, in ce fel, la ce ore, pe ce linie? Nu, pentru ca populismul face bine multora.

    • #2 Comentariu nou

      Nu e de vina PSD ul .Asa era si pe vremea bashitului.

  2. #3 Comentariu nou

    Pațită de un amic, la ora 8 seara, de la un capăt la altul al lui 21, a validat o singură persoană: el

  3. #4 Comentariu nou

    uite aici o analiza pe 2017 https://usr-bucuresti.ro/2017/11/20/analiza-bugetului-ratb/. pentru anul respectiv 21% din venituri erau din vanzarea de bilete, abonamente.

  4. #5 Comentariu nou

    Andrei, merg zilnic cu autobuz / troleibuz și cel puțin de 2-3 ori pe săptămână vin controlorii pe cursa pe care o parcurg. Și din controalele alea, tot timpul văd controlori care nu amendează oameni care urcă fără să valideze. Le cer cardul, ăia zic că nu au sau dau din cap că nu au și ăștia trec mai departe. I mean, WTF?! Și, nu, nu sunt oameni de etnii îndoielnice (pe ăia nici măcar nu îi abordează) și nici periculoși. Pur și simplu, oameni ca mine care nu validează și nu sunt amendați. Observ comportamentul ăsta de când s-au mărit amenzile. Azi am văzut iar. Le e milă controlorilor să-i ardă și, eventual, așteaptă 20 de lei șpagă ca să nu le dea 500 amendă. Cred că o să îi filmez să cer explicații. O să încerc și eu schema să zic că nu am card, să văd cum mă dau jos la prima stație. Ăștia trebuie reformați de la sistem de plată până la angajați.

    • #6 Comentariu nou

      amenda este 50 de lei. indiferent ca o platesti la controlor sau maxim 10 zile. asta cu 500 de lei amenda este bagata de mizerabilii de controlori ca sa te determine sa le dai lor spaga.
      legea este clara: poti da jumatate din amenda minima (100 de lei) in 10 zile.

    • #7 Comentariu nou

      Da,nu știu dacă cineva a observat un fenomen.De fiecare dată când merg cu RATB și se urcă controlorii ,ei nu merg pe la persoanele care au culoarea mai tuciurie la piele.Nu vreau sa fac discriminare dar este un fenomen pe care lam observat de multe ori .Numai zic ca nu controlează în zonele rău famate .La fel și cu persoanele care miros urât,boschetarii etc.Mă deranjează pe mine personal că eu știu că plătesc un abonament iar alții care nu plătesc,scapă basma curata.Cred ca persoană care a scris articolul nu merge des cu RATB.

  5. #8 Comentariu nou

    Orice serviciu de care se poate beneficia ar trebui platit la justa lui valoare nu doar simbolic 1, 3 ron si aia nu sunt platiti de toti cei care circula cu STB.

  6. #9 Comentariu nou

    Ce bine era pe ruta autobuzelor Express de la Piața Romana. Fiecare autobuz la ușa din față avea un aparat de taxat. Asta se întâmpla prin anii 90. Noi zicem că am evoluat….

  7. #10 Comentariu nou

    Eu va spun situația din Pipera. Înainte circula 445, ai lui pandele.nu cred că cineva își poate imagina cum erau acele microbuze. 3 lei cursa, se stricau pe traseu, nu aveau ITP absolut nimic, nu puteai respira sau urca, ploua in ele….repet, nu cred că vă puteți imagina. Toată lumea plătea 3 lei. Acum avem 135 și 301 RATB. Cursa 1.x lei. Culmea, sunt n persoane care nu validează. Vin controlorii și pasagerii fac scandal monstru cu jigniri etc etc. Să mă scuze dar merita chemați la politie cu amendați serios. Să mă aștept ca în 6-12 luni cursele sa fie declarate nerentabile și retrase?! Și iar 445 ai lui pandele cu plata la.sofer, interlopi și de astea?!

    • #11 Comentariu nou

      ma bughy … da cand ai votat … tot acolo ai pus stampila .. sau ai votat in contra .. cum numai in Romania am intalnit fenomenul :)))

  8. #12 Comentariu nou

    Eu aștept ziua când o să fie complet gratuit pentru toată lumea. Oricum STB trăiește din subvenții.

  9. #13 Comentariu nou

    Au la câta motorina fura nesimțiți aia de soferi ca toți au acasă mașini diesel. Acolo sunt pierderile.

  10. #14 Comentariu nou

    Când transportul în comun va fi ireproșabil, atunci voi plăti. Dar nu plătesc ca să întârzii oricum la serviciu, îmi pare rău. Voi plăti atunci când mașinile nu vor mai circula pe linia de tramvai și să fac o stație de 2 minute în 15 minute. Și voi plăti când va plăti toată lumea, fără excepție. Până atunci, pentru mine transportul în comun este gratuit. Mai scap câte un mesaj, de la începutul verii și până în prezent, doar 5 mesaje.

    • #15 Comentariu nou

      „când serviciul oferit va fi ireproșabil, îl voi plăti”. Cum poate deveni un serviciu ireproșabil dacă nu e finanțat?!
      Dacă era orice alt tip de serviciu sau produs, oferit de o companie privată, ce făceai?! Nu-l plăteai pt că nu era ireproșabil?!
      Dacă nu-ți place acel serviciu, nu-l folosi. Deloc. Dacă îl folosești, așa prost cum e el, plătește-l.

    • #16 Comentariu nou

      Cat timp mergi cu ratb ul trebuie sa platesti. Daca vrei gratuitate, mergi pe jos.

    • #17 Comentariu nou

      Am notat. Mai ai și alte sugestii? Gratuitate am și pe jos și cu mijloacele de transport în comun. Câteodată, când mă supăr, nu plătesc nici la metrou, iar la tren doar jumătate, partea nașului. Doar atunci când merg cu avionul plătesc. Parapapam…

    • #18 Comentariu nou

      si tie ti se pare ca asa functioneaza o societate? daca toti am face totul dupa bunul plac, crezi ca ai putea trai bine in anarhie?

  11. #19 Comentariu nou

    Păi dacă vrem să facem ceva, atunci de ce nu merg împreună cu controlorii și cei de la Poliția Locală care oricum au niște salarii foarte mari și care nu fac nimic decât să amendeze bătrâne care vind verdeață!!! Oricum sunt în slujba Primăriei și așa nu ar mai exista scandal și ceartă…

  12. The same here.Ca să nu mai spun că ieri am stat 30 de minute cu AUTOBUZUL ÎN FAȚĂ,care culmea,trebuia să plece la 15:20.Am sunat la RATB şi „doamna” în cauză mi-o spus că,într-adevăr,autobuzul are întârziere 3 minute,că trebuia să plece la 15:23 şiiiii….caz în care eu o sunasem la 15:30!WTF?Şofer ul nu avea nici o treabă,ci mânca pofticios la volan.O plecat la,ATENȚIE,15:45!Deci?Plus că în autobuze pute,e cald (că şoferii fac „economie” la benzină,motorină,sau ce consumă autobuzul respectiv.

  13. #21 Comentariu nou

    Vezi, ai primit răspunsul. Majoritatea găsesc diverse scuze pentru a fura.

    Preferata mea este cea cu „o să plătesc când serviciile vor fi bune”. Sunt curios din ce bani ar trebui să fie bune acele servicii.

    • #22 Comentariu nou

      neam de talhari, da

    • #23 Comentariu nou

      Plătesc de când ma știu. Nu s-a îmbunătățit nimic la ratb / STB in 20 de ani.

    • #24 Comentariu nou

      zici?

  14. #25 Comentariu nou

    Cand toți asistații social merg gratis si toti tiganii stau in fata, iar totul pute in jur ar trebui sa mergem gratis toti. Timpul de așteptare e mare, jeg si bătaie de joc la adresa noastra a cetățenilor. Nu mai vorbesc de statiile mizerabile si de lipsa oricăror condiții civilizate. Este atentat la siguranța noastră sa mergem pe infrastructura existentă si in mijloace de transport murdare. Urcati-va in tramvaiele 16 si 36. E doar un exemplu pe lângă multe altele. Execrabila administrația acestui STB.

  15. #26 Comentariu nou

    Eu voi plăti când voi avea minim pe economie 450eurro….. Iar parlamentarii vor merge cu transportul în comun… Deja plătim autobuzul din taxele foarte mari care ne iau din salarii… Încercați să gândiți mai mult… Nu va mai luați de oamenii care nu vor sa plătească transportul… Au motivele lor.. Sau poate au mai mult creier decât voi cei care comentați aiurea… Sa va fie rușine ca nu sunte ți solidari… Ei fura tot iar voi comentați.. *aiurea în tramvai*….

    • #27 Comentariu nou

      Esti pe langa. Nu platesti, NU mai merge cu autobuzul. Ti-as da amenda in fiecare zi!
      Asa m-am saturat de mentalitatea asta aiurea in care tu si altii ca tine faceti niste mici magarii, de ex mergeti fara bilet, dar bineinteles ca va veti comporta exemplar daca toate celelalte lucruri din societate vor functiona normal.
      Ma lasi! Apuca-te si respecta legea, respecta-i pe ceilalti, si lasa pretentiile sa se schimbe altii primii.

  16. #28 Comentariu nou

    Nu este adevărat daca ai abonament nu taxezi eu merg cu 3 autobuze zilnic și nu văd oameni care merg moca ,dar de ex ieri pe 330 in loc sa de-a aer cald dădea rece că doar era cald și afara,Dar văd și controlori zilnic și când își împart șpagă în parc la Caragiale.

  17. #29 Comentariu nou

    Deja Firea se gandeste sa mergem cu totii gratuit pe mijloacele de transport. Asa ca sper sa nu mai fim stresati de controlori.

  18. #30 Comentariu nou

    Ce parere ai de salariile EXORBITANTE????? Alea nu ar trebui putin modificate??? Si poate se mai reduce si numarul de sefi…. Si sa vezi atunci cum se gasesc bani…. Te roade simtul civic???? Ai fi fost un bun secretar de partid….

  19. #31 Comentariu nou

    Aveti dreptate !Toti merg moca.Eu,cetățean model taxez si pentru O statie. Sunt de acord si cu parerile celorlalți. Sunt infecte,pline de tigani s pensionari si asistați.Toti ar trebui să plateasca, macar 50%.Nu stiu daca dintre cei care au comentat a mers cineva cu autobuzul in Istanbul.Taxarea si urcarea in autobuz se face numai prin fata soferului, coborarea pe la celalalte usi.Sunt impecabile. Pleaca toate la ora afisata in fiecare statie,exceptie cand este un accident în trafic.In plus lumea se așează în statie in ordinea sosirii. Acolo ,spre deosebire de Bucuresti este CIVILIZATIE!La Istanbul, nu conteaza categoria sociala sau varsta, toti platesc!

  20. #32 Comentariu nou

    Întâmplător sunt proaspăt reîntors la STB, după 23 de ani lucrați în Europa! Ultimii trei, la angajator german! La privat, nu ai nici o șansă! Nu plătești,nu călătorești! Apoi,mai interesati-va cam cât costă o călătorie în țară! Dacă toată lumea ar fi corectă, nu ar exista controlorii! Iar în mijloace de transport,a început să se investească! Iar anul viitor, mă aștept la o surpriză plăcută! Când vor fi benzi dedicate STB,care să se respecte, atunci putem avea pretenții să vină la timp mijlocul de transport! Până și la Budapesta există! Să nu îmi scrieți că Londra nu este aglomerată! Prima bandă este pentru bus, camere din loc in loc, chiar dacă sunt numai două benzi pe sens! În Paris, ultima bandă este pentru bus! Variante există! Trebuie numai să vrem! Încă ceva: nu sunt psd-ist!

    • #33 Comentariu nou

      E haios ca ai speranța că totul va merge struna. Îți zic eu și unele tramvaie au linii acum complet separate și în continuare ajung la n minute și sunt ultra-aglomerate :), e tot de la benzile speciale?

  21. #34 Comentariu nou

    Imi pare rau sa contrazic cativa cetateni ai Bucurestilor in legatura cu platitul calatoriei cu STB dar in legatura cu pensionarii au mare dreptate, doar ca nu se gandesc ca sunt si oameni bolnavi cu pensie de boala care sunt obligati sa mearga la doctor, la piata, sa isi plateasca facturile etc. Cetatenii capitalei ar trebui sa propuna ca transportul in comun al Bucurestiului sa fie controlat prin abonamente si pentru pensionari, adica sa se faca abonamente in functie de talonul de pensie, sa fie gratuit pentru pensiile foarte mici care incep de la 708 lei si in funtie de pensi sa se plateasca si abonamentele, exact ca si impozitul pe pensii.

  22. #35 Comentariu nou

    Hai să luăm pâine moca pentru ca nu e gustoasă sau nu are gramajul corect, să nu mai platim întreținerea că nu avem cald in casă sau vecinul face galăgie, de ce plătiți abonamentul la cablu tv că nu aveți HD pe toate canalele. Voi ăștia care nu plătiți pt ca scaunul nu are masaj, voi sunteți primi care vandalizați, care mâncați semințe și aruncați cojile pe jos.

  23. #36 Comentariu nou

    Bai eu am mers la greu pe blat, m-a prins si controlorul de vreo 3 ori. Am scapat odata ca l-am dus cu vorba, dar in celelalte dati am platit. Plus ca in ultimii 2 ani s-au inasprit controalele. Pe unde merg eu, mult mai multe controale. Si parca 2 lei vs 50 cat e suprataxa, cred ca e decent. Asa ca acum platesc de fiecare data ca sa fiu sigur.

    Oricum, daca mergi doar ocazional e destul de greoi sa platesti. 1. nu poti cumpara bilete din orice statie. 2. pe SMS mergi doar daca nu esti pe cartela . Nu e o scuza, doar ca oameni sunt lenesi. Plata in autobuz direct contactless ar fi cea mai tare chestie. Pentru cei care nu folosesc card, tonomat de bilete in fiecare statie. Dar stai ca o dai afara pe tanti aia suparata si nu e frumos.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]