Ne îmbătăm cu apă rece. 30000 nu încarcă nici măcar un stadion. Naționala a jucat meciuri cu mai mulți oameni în tribune decât au fost aseară pe stradă. Dar e un mare pas înainte. Dar să nu uităm că nu e suficient.
Ducem un război surd și greșit. Zice bine Eftimie aici.
Țipăm împotriva televiziunilor de propagandă și al pensionarilor care îi privesc. Eforturile ar trebui duse către cei peste 10 milioane de oameni care nu reacționează, cărora nu le pasă. Cei care nu ies la vot, indiferenții.
Acolo trebuie lucrat, că pe ăia care se uita la RTV sau Antena3 nu-i mai întorci din drum. Nu or să te creadă pe tine, protestar, când lui îi spune Mircea Badea de 10 ani că basescul/soros/binomul îl fură și i-au nenorocit viața.
Dar ăla care se plânge de drumuri și de sistemul sanitar, poate ar reacționa dacă ar încerca cineva să-i explice și nu să-l crucifice.
Am avut o discuție cu un tip dintre cei 10 milioane, care zicea că nu votează pentru că sunt toți o apă și un pământ și nu se va schimba nimic.
I-am explicat și cum ar fi invers și cred că a înțeles, că 45% ale PSD sunt 45% din 6 milioane, nu din 18. Că din 18 ar însemna nimic. E o luptă de durată. Nu e sprint, e maraton. Trebuie insistat aici, nu să ne trezim doar când arde cămașa pe noi.
Dacă nu putem ieși din bulă, măcar să o extindem.
3 comentarii Adaugă comentariu
Andrei vad ca toata lumea e obsedata cu placa asta cu cei 10 milioane carora nu le pasa. Nu-i asa pentru ca jumate din populatia aia considerata ca nu-i pasa, jumate din tinerii aia care au mers in club sau pe partie si nu la vot e reprezentata de oamenii din diaspora. In diaspora sunt inregistrati 3,5 milioane de romani legal. Altii 1 milion sau chiar 1 milion jumate stau si lucreaza fara acte. Ori asta inseamna cam jumate din alea 10 milioane despre care vorbiti voi ca sunt indiferenti.Si nu-i asa, oamenii nu sunt indiferenti, dar vorba aia, sunt imprastiati ca samanta orbului cat e lumea asta de mare.
Malin, cand prezenta la vot e de 7 milioane din 18, undeva nu pusca socoteala
Pai 7-8 milioane se prezinta, la prezidentiale cifra parca a fost inspre 9 milioane. Din diaspora au capacitatea si de altfel vointa sa se prezinte cam 20% de fiecare data. Daca-i aduni pe aia 7/8/9 milioane cu cei care n-au cum sa voteze asa usor din diaspora te duci undeva la 12-14 milioane ceea ce inseamna ca aia despre care vorbiti voi sunt vreo 5-6 milioane maxim, adica jumate din cifra pe care ai dat-o.