Două recomandări: un site de origami și o aplicație pentru mâncare

Articol din categoria: mișto

Dacă tot e marți și sunt 3 ceasuri rele (aparent mai mult de 3, dacă ne uităm pe geam) am zis să vă fac două recomandări mișto, să echilibrăm un pic balanța karmei.

Încep cu site-ul origamic.ro, site al bunului prieten Paul ( aka The Fast Buyer Bundy), unde își promovează hobby-ul său cel mai mare : origami. Face niște chestii foarte mișto, e super pasionat de asta, eu îl cunosc de pe vremea când făcea doar cocori și se bucura la fiecare mai ceva ca un copil de Moș Crăciun. Între timp a mai avansat, face și alte chestii, destul de interesante. Eu îl apreciez pentru răbdare și dedicarea pe care le posedă. Eu unul nu aș putea să fac așa ceva. Cel puțin nu atât de multe.

banditu

A doua chestie e o aplicație de mobil care îți permite să comanzi mâncare în funcție de de necesarul de calorii şi nu­trienţi, care este calculat pe baza unor in­di­catori precum  greutate, înălţime, vârstă, sex şi activitatea fizică desfă­şu­ra­tă.Apoi, faza mișto e că înainte să trimiți comanda la restaurant, ai opțiunea să inviți și alte persoane pentru a comanda împreună cu tine (colegi, prieteni sau membrii familiei). Poți plăti tu pentru toți, sau fiecare cu cardul lui. Un fel de social lunching.

chefapp

Ei mai zic că se asigură ca meniul comandat să fie gata când ajungi la restaurant, astfel încât să nu aștepți prea mult.

Intreresant. Aplicația se numește Chef Prive și este disponbilă doar pentru iOS dar urmează și versiunea de Android.

Hai să aveți un marți fericit!

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]