Vorbeam ieri seară cu un amic despre cum oamenii nu mai ştiu să primească o critică. Nici măcar de la prieteni apropiaţi, nu vorbesc despre cineva cu care nu ai interacţionat prea mult.

Ca să nu existe confuzii, vorbesc aici despre critică constructivă. Momentul ăla când vine cineva şi îţi spune că, în opinia lui, ai greşit pentru că (insert reason here). Nu, nu se mai poate, dacă îi spui cuiva că nu eşti de acord cu el, automat devii duşmanul lui, un jeg mizerabil dătător cu părerea.

Băi oameni buni, de cele mai multe ori criticile argumentate şi constructive apar la adresa cuiva de care îţi pasă. Că nu o să ma apuc să-i spun şoferului de autobuz să nu mai frâneze în ultimii 2 metri la semafor, mă doare în pix, cobor la prima şi aia e. Nu, critici un om de care cumva îţi pasă, căruia îi vrei binele şi nu vrei să-l vezi greşind. Nu îşi are rostul nici un război aici.

De unde atâta înverşunare în ultima vreme?

chill