Degeaba insistăm, aici nu se va schimba nimic

Articol din categoria: andreiu

Țara lui „lasă că merge și așa”.

Nu răspunde nimeni, nu e nimeni tras la răspundere, nu interesează pe nimeni. Știrea completă e aici.

Nimănui nu-i pasă, e vinovat sistemul, e vinovată situația, contextul, țara, că nu se face nimic, nu știm pe cine să scoatem în față la apel. Pentru că totul se face prin comisii, decizii colective, nimic nominal, nici o răspundere directă. Toți miniștrii transporturilor din 90 încoace ar trebui să înfunde pușcăria, ani grei, pentru situația în care sunt transporturile în România.

Și da, te gândești că am tremurat ca proștii în stradă, pentru independența justiției, pentru libertatea magistraților, pentru ca ei să reziste în lupta cu Tudorel Toader și toată sleahta de infractori care doreau să subjuge sistemul.

Da, pentru justiția asta, care iartă amenzi, justiția care condamna la muncă în folosul comunității, la școala din sat, un condamnat de pedofilie, pentru ei am ieșit în stradă.

Și pentru Iohannis care a luptat la sânge pentru democrație și justiție, trimițând purtătoare de cuvânt să anunțe revocarea Codruței Kovesi din funcție.

Pentru astea de mai sus am tremurat, luni întregi, la Victoriei.

CFR, alături de Poșta Română ar trebui desființate, ras totul la pământ și reconstruit de la 0. Altfel, nu vom avea nici o șansă de progres.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]