De ce tot luați copilul cu voi peste tot?

Articol din categoria: liliput

Aud întrebarea asta cam de fiecare dată când ne întoarcem de pe undeva, dintr-o excursie, deplasare, vacanță etc.

Încă de când s-a născut, am luat copilul după noi peste tot. Nu am ascuns-o, nu am ferit-o de ieșit, de plimbat, de scos în comunitate, de ieșit în parc, de nimic.

Anul trecut în mai am fost până în Franța cu mașina, iar la întoarcere am dat și un ocol prin Croația, că e locul nostru de suflet când vine vorba de vacanță de vară. Am luat-o cu noi în Dublin iar în România aproape peste tot. Am avut doar două escapade, una de 3 zile în Praga și o noapte în Vamă. În rest, peste tot cu kiddo după noi.

De ce? Răspunsul e simplu și are 2 direcții.

  1. pentru că vrem să nu creștem un copil sălbatic, rupt de tot ce înseamnă socializare, interacțiune
  2. pentru că nu avem bonă sau altcineva cu care să o lăsăm, bunicii fiind ( toți) la 2 ore de condus de noi.

La punctul 1 insistăm destul de tare, ieșim cu copilul la masă în oraș, facem totul ca și cum așa ar fi normal să se întâmple și copilul se obișnuiește așa.

Gândește-te la tine, cât de greu ieși din zona de confort când ești pus în fața unor situații noi. Și cât de ușor ți-ar fi fost să fi făcut alea când erai mai mic/tânăr sau să fi crescut cu ele, nativ.  Acum gândește-te că pentru un copil mic, aproape fiecare chestie e un lucru nou.

Bineînțeles că toate astea vin la pachet și cu niște compromisuri, eforturi comune pe care trebuie să le faci. Trebuie să respecți somnul de prânz al copilului, chiar dacă ai avea chef să ieși la o terasă la bere, trebuie să pui copilul la somn seara și nu te poți întinde la șprițuri până seara târziu.

Trebuie să fii pregătit mereu pentru cărat 13kg în brațe câteva zeci de minute bune, trebuie să îți asumi că la un moment dat va începe să plângă de somn/foame/plictiseală/orice altceva.

La FITS ne-am asumat că ediția asta nu vom vedea nici un spectacol de interior și vom sta mai mult pe afară. N-a fost deloc rău, am găsit suficiente chestii care să ne ocupe timpul mai mult decât onorabil.

Am zis mereu de când a apărut kiddo, că tot procesul de creștere al unui copil ține foarte mult de mindset. Dacă pleci de la început cu mindsetul că va fi greu, așa va fi.

Dacă le iei pe toate ca atare și mergi mai departe comportându-te normal și relaxat, nu va fi nici un capăt de țară.

Și nu, nu e job doar de mame, și tații trebuie să știe/poată să stea cu copilul o zi, să îl schimbe, să îl culce, să îl distreze, să îl bage la somn. Poate fi chiar fun.

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    – jumătate din bunici sunt prea bătrâni ca să aibă grijă de el
    – jumătate din bunici sunt la vreo 2 ore distanță
    – nu vreau să-l țin izolat, trebuie să vadă lucruri noi
    – nimic nu se compară cu senzația pe care o ai când îți vezi plodul halind nisip pe plajă 🙂

    • #2 Comentariu nou

      true la toate :))

  2. #3 Comentariu nou

    Cu cat citesc mai multa normalitate de genul asta, cu atat imi confirm, din nou, ca nu sunt singurul „nebun”. Mindsetul e totul. De-abia astept s-o iau si eu pe cea mica pă peste tot

  3. #4 Comentariu nou

    Și noi am procedat la fel, mai ales că în cazul nostru bunicii sunt la 3 ore distanță cu avionul și că în cazul nostru copilul e 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână la creșă. Așa că am profitat de orice oportunitate ca să-l scoatem din casă.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]