De ce e bine să lași copilul să plângă. Tantrumurile pe limba tuturor

„nu pune mâna! nu băga în gură! hai să te îmbraci cu tricoul ăsta, cu pantalonii ăștia! hai să mănânci! hai să bei apă! hai să bei lapte! trezește-te, mergem la creșă! strângem jucăriile, e ora de somn! ieșim în parc, hai în cărucior!”

Astea de mai sus, deși par replici diferite, folosite în situații diferite, și comunicate diferit copiilor au un punct în comun: copilul, până pe la 2 ani și ceva nu se poate opune, nu poate riposta, nu își poate verbaliza dorințele, nu se poate exprima astfel încât să fie înțeles. Gândește-te cum ar fi să îți facă ție cineva programul zilnic, să aleagă cu ce te îmbraci, ce mănânci, când mănânci, când dormi, cât dormi, când te joci, cum te joci, unde te joci, cu cine să te joci și să nu poți să zici nimic.

Toate chestiile astea de mai sus adună frustrări, care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să iasă la suprafață, ca să nu explodeze copilul. Și el se eliberează prin plâns. E valabil si la adulți, ați văzut că după ce tragi o boceală zdravănă te simți mai bine, dormi mai bine, ești mai bine over-all. Te răcorești, cum ar veni.

Mi-a luat și mie ceva timp să înțeleg, am citit, mi-a explicat Mariana chestii, am fost inclusiv la o sesiune de terapie și am înțeles.

Data viitoare când vedeți vreun copil că se dă cu fundul de pământ prin magazin, care zbiară cât poate, urlă, plânge de sare cămașa pe el, s-ar putea să nu fie tocmai alintat ci să aibă un tantrum, o răbufnire, și s-a nimerit ca triggerul fatal să-l fi dat magazinul, dar nu asta să fie cauza.

Pentru că vă știu pe toți alfabetizați digital, tantrumul e un fel de Clear Cache la copil. Restart, reboot.

Lăsați copiii să plângă. Nu vă jenați dacă începe și face un tantrum pe stradă, în mall sau în metrou. E mai important să fie copilul zdravăn la cap decât să te gândești că te judecă lumea din jur.