De ce am continua să fim corecți față de stat?

Articol din categoria: ca la noi

Citeam azi cu amărăciune articolul din Ziarul Financiar care prezintă o realitate deloc senină și un viitor oarecum sumbru care se prefigurează pentru noi ca națiune în deceniile ce vor urma.

Discrepanța salariilor, interesul din ce în ce mai scăzut pentru școală din partea elevilor, pentru performanță din partea dascălilor și lipsa totală de viziune și strategie pe termen lung a celor care ne conduc, mă fac să ridic suspicios din sprânceană și să mă întreb ce rost mai are să fiu corect față de stat din moment ce statul nu urmărește deloc să fie corect față de cetățean.

De ce să mai continui să am un statut de angajat cu forme legale, din moment ce serviciile pentru care plătesc nu le pot folosi?
De ce să plătesc taxe pentru sănătate când mă duc să mă tratez în clinici private, pentru că acolo mă simt mai în siguranță?

De ce să mai cotizez la fondul de pensie al statului, când însuși prim ministrul țării declară că peste 20 ani nu va mai fi un leu pentru plata pensiei? Adică atunci când s-ar apropia momentul meu de pensionare?

De ce să mai plătesc impozit la stat, când văd că banii pe care îi dau eu se duc pe lucruri inutile precum autostrăzi spre Alexandria sau săli de sport în sate de la munte?
De ce să dau statului peste 30% din veniturile mele lunare, când aș putea să ma declar persoană fără venituri și să-mi fac un offshore prin care să rulez banii și să-mi asigur siguranța medicală și pensia prin servicii private? Unde aș putea cotiza cât vreau eu, unde știu că banii depuși se acumulează, nu se pierd și în cazul unui eveniment nefericit, vor fi primiți de moștenitori?

Pe cuvânt că mă gândesc cu spaimă cum va arăta România peste 20 de ani, o țară semi-alfabetizată, unde responsabilitatea și profesionalizarea vor fi de o mare raritate și condusă în continuare de combinatori, baroni sau urmași ai baronilor din ziua de azi.

Idiocracy, here we come!

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    sau varianta sa plecam din tara, care e trista varianta, ca daca vrem un viitor mai bun pentru noi si pentru ceilalti, emigrarea sa fie una din variantele cele mai bune(si poate mai usoare decat sa incercam sa facem ceva aici)

  2. #2 Comentariu nou

    Internetul o sa-i cam rada pe combinatori ca habar nu au cu ce se mananca si fac loc la cei care sunt corecti si se axeaza pe cresterea unei afaceri prin know how nu prin pile.

    Oricum, tu ar trebui sa fii un exemplu, nu un incitator la neplata taxelor. Schimbarea vine de la oameni care sunt siguri pe ei si nu ii schimba valul de nulitati!

  3. #3 Comentariu nou

    Nu este sanatos sa gandim „ce rost mai are să fiu corect față de stat”. Trebuie sa ne gandim foarte bine cand , noi cei de rand, ii punem in functii pe mai marii acestui stat prin votul pe care-l dam fiecare la alegeri…

  4. #4 Comentariu nou

    Este gandirea unui om care a ajuns la capatul puterilor (asta pentru cei care comenteaza ca are o gandire nesanatoasa). Un om care a deschis ochii si a vazut ca statul te fura si te abandoneaza. Si din nefericire are dreptate. Sa pleci nu e o solutie (@adizzy). Pentru cei care au fost plecati, stiti ca integrarea e dificila, mereu esti vazut ca un emigrant, mereu esti marginalizat (chiar daca nu pe fata) si in final realizezi ca muncesti pentru a tine in spate straini asistati sociali. @Alex , degeaba incerci sa faci o schimbare, cand poporul e bine intentionat, plateste , iar guvernantii nu se mai satura. @Mariana, daca votul tau ar conta, nu ai mai vota (de altfel acum cateva zile l-am vazut la TV pe Vadim cum spunea ca el poate sa faca europarlamentar pe nevasta lui gigi becali, ca l-ar ajuta etc – ca si cum gloata voteaza exact cum li se spune si ei pot pune pe cine vor in functie). Romania e mancata de o cangrena din interior si totul incepe cu guvernantii. Cum votul celor care gandesc este insignifiant, nu se poate schimba o putere corupta, avida dupa bani si nepasatoare in fata celor multi. Disperarea intervine cand iti iau munca, pentru a asista social pe aia multi da prosti, intr-o tara care a ajuns sa nu mai produca mai nimic condusa de un guvern socialist. O solutie e sa eviti plata taxelor, insa si asta e de scurta durata . Orice mod legal ai gasi, se va fixa prin modificarea unei legi (sau adaugarea unei legi noi), iar daca ajungi sa faci ilegalitati , intri la evaziune si te leaga astia. Cheia sta in mana poporului, care doarme … si doarme de 20 de ani … Cred ca pana la urma lupta omului de rand care intelege situatia inseamna de fapt convingerea celor care nu inteleg ce li se intampla si cum pot schimba asta, dar la cum e situatia in Romania, si cat de bine sunt infipti cei care sug sangele poporului … ma tem ca o schimbare ar insemna o noua revolutie cu lupte de strada etc… etc… Speranta era la UE … care s-a dovedit un vampir mai mare, ce ne-a primit in randul lor doar ca sa aiba piata de desfacere ….

  5. #5 Comentariu nou

    noi gramada suntem corecti cu maruntisi astia cativa bogatani vor da 2-3 tunuri si au facut paguba de 10 ori cat noi … nu mai merge asa

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.