Am niște probleme existențiale, la care m-am tot gândit în ultima perioadă, când nu mă jucam pe consolă sau nu eram cu kiddo la joacă.

Prima ar fi pozele cu copiii/oamenii săraci/amărâți din zone mai puțin dezvoltate. Gen asia sau africa. Te duci în vacanță, pui poze pe facebook, că îți permiți să dai 2000 pe o vacanță, ajungi acolo, pui poze cu apa, peisaje, plajă ( când noi behaim de frig și ploaie), să zicem că sunt ok cu asta, e pe răscolit invidia.

Și la un moment dat pui o poză cu niște copii de acolo, care poate sunt foarte fericiți așa cum sunt ei, cu puținul lor, și o arzi pe empatie și emoție și alte tâmpenii.

Ce demonstrezi cu asta? Că ești un om bun? Că ai suflet mare? Erai așa dacă le duceai niște cărți, niște rechizite, niște vaccinuri sau niște vouchere la h&m. Dacă le dădeai ceva util, nu o poză pe facebook.

A doua chestie este ipocrizia ălora care târfesc like-uri cu copiii altora. Vai, hai să pun o poză cu copilul pe facebook, să iau și eu peste 100 de likes, că e drăgălaș foc. Ei/ele nefiind în stare să aibă grijă de un pește de acvariu, pozează cu copii, fără să își asume responsabilitatea unuia. Să știe ce înseamnă colici, febră, urgențe, dinți, tantrumuri, pusee și altele.

Ce crezi că demontrezi cu poza aia? Că ce? Că te pricepi?

Un copil nu se măsoară în reacții și love pe facebook, dacă vrei like-uri cu un copil, work for them.

Da, știu, sunt pe hate și nu înțeleg eu.