A observat cineva că întrebarea „ce mai faci?” a devenit un reflex necondiționat și cum pe nimeni nu mai interesează răspunsul și trece mai departe, exact ca în cazul unei bife dintr-un chestionar?
De ceva vreme am început să tot observ comportamente și gesturi ale oamenilor și nu numai. Și tot observ mecanica în care intrăm, mai repede sau mai încet, fiecare.
Revenind la întrebare. Ce mai fac? Bine, încerc să nu fac rezoluții pentru 2017, pentru că nu vreau să contorizez abandonuri, dar pentru anul ăsta încerc să fac tot posibilul să fie bine.
Poate mai puțină bere și mai mult cidru ( apropo, nu se mai găsește cidru mândru prin magazine), mai mult timp pe acasă, mai mult timp cu câinele pe afară.
Poate nu 52 de cărți, dar câteva care să conteze.
Un pic mai multă autodisciplină. Un pic de sport n-a omorât pe nimeni.
Pe blog sper la fel de bine ca în 2016. A fost bine, cu creștere, cu campanii mișto, mi-a plăcut.
Poate mai puțină scălămbăială prin social media.
Cam asta sper să fac.
Ah, și ăla care a inventat expresia „doarme ca un bebeluș” nu a avut niciodată copii. Și nici nu cred că a trăit pentru măcar 2 ore cu unul în casă.
Am scos bradul, gata sărbătorile, să mai și muncim.
1 comentariu Adaugă comentariu
„Ce mai faci?” de la noi a devenit la fel ca englezescul „How are you?”, adică o extensie a salutului propriu-zis.