Pentru că primul articol de genul ăsta a avut succes, am zis să îi mai dau o șansă și mai fac aici un rezumat de chestii mișto pe care le-am descoperit în ultima vreme. Mișto sau utile, veți vedea.
- Un vlog nou de găteală. Gabriel a început cu bucătăreala la mișto, făcând niște live-uri din bucătăria lui, unde gătea cu ce avea prin frigider, apoi a început să o ia în serios și acum face asta la modul profesionist. E mișto pentru că nu face sefeuri sau mai știu eu ce trăznăi complicate, ci lucruri de bază, simple, pentru muritori de rând. Subscribe aici, like, share, să facă mai multe
2. How to propose. Pentru cei timizi, lipsiți de inspirație, sau doar leneși, există acum un serviciu care se poate ocupa de toate detaliile până la momentul cererii în căsătorie. Mi se pare foarte tare, mai ales că asta cu cerutul e un factor imens de stres, pentru că există și șansa să nu te califici mai departe.
Eh, oamenii ăștia îți caută ei locație, inel, flori, mare, apă, sau chestii mai fandosite, gen balon cu aer cald. Nu cred că te rezolvă cu back-up plan, în caz că răspunsul final este NU. Dar merită încercat.
3. Între 15 și 25 iulie e cea mai bună perioadă să vedem cometa Neowise, care se mai întoarce pe la noi prin curte abia peste 7000 de ani. Unde și cum trebuie să te uiți ca să o vezi, găsești aici.
4. Ana-Maria Brânză este, pentru a patra oară, campioană mondială la spadă. Un mare bravo!
5. Suplimentul Cooltural de la Code4Romania. Mult content mișto, recomandări bune, nu știu exact cu ce frecvență apare, că eu îl primesc și pe mail.