De când am intrat în rândul părinților cu copil la școală au început să se schimbe și discuțiile, subiectele abordate printre amici sau la tot felul de întâlniri.
Și mă surprinde o chestie. De fapt, nu cred că mă surprinde, termenul corect ar fi că mă intrigă.
Văd oameni care evaluează calitatea actului educațional dupa câte teme au copiii acasă, după rezultate la teste care nu ajută la nimic, sau după alte criterii care nu au nici un sens.
Oameni care abia reușesc să scrie în limba română, agramați complet, vizibil precari în educație și intelect. dar au super pretenții.
Și nu realizează că își pun copiii sub niște presiuni inutile, nepotrivite și total nedorite, care, în ochii lor, sunt talerele performanței, educației, evoluției, creșterii IQ-ului și mai știu eu ce.
Știu, cu toții ne dorim tot ce este mai bun pentru copilul nostru. Dar nu cred că activități indesate cu pompa pe gâtul copiilor aduce ce este mai bun, dimpotrivă, omoară orice pasiune, orice curiozitate, orice bucurie a învățatului, a explorării și descoperirii.
La fel cum nici 1000 de activități extrașcolare nu vor ajuta copilul sa se dezvolte mai armonios, mai bine, nu vor cultiva talente pe care copilul nu le posedă și nu vor antrena vreun mindset de campion. Din contră, vor duce copilul spre epuizare, depresie, stres.
Evit să îmi dau cu părerea, am început să tac asurzitor pe subiectul parenting, școală, educație, sport la copii, dar am unele momente în care mă bate contextul și ambientul.
Am spus de ani de zile, îmi doresc să fiu departamentul de suport al copilului meu, să-l ajut, să-l ghidez, să-l încurajez în lucrurile și activitățile pe care dorește să le facă sau să le descopere.
Și nu pot înțelege pornirile astea turbate ale unora de a fi călăii propriilor copii. Nu pot, nu-mi iese. Nu reușesc să nu judec adulții, să nu compătimesc copiii.
5 comentarii Adaugă comentariu
Idtioti, „parinti” care isi scufunda copiii in acelasi gen de concurenta irelevanta ca si aia cu cine pleaca primul de la semafor. Aici se pun bazele abordarilor gen CANTITATE (nu calitate), forme fara fond si competitivitate inutila si prost inteleasa.
Am avut noroc de o scoala/clasa cu un grup de parinti normali la cap si o invatatoare echilibrata din punctul asta de vedere.
Pe la cunostinte am auzit de o scoala unde invatatoarea a supus la vot cantitatea si abordarea temelor pentru acasa. Invatatoarea fiind adepta unei presiuni reduse pe copii si incercand sa le explice parintilor ca la clasele primare presiunea temelor nu face bine si ca NU e ok sa stea copilul inchis in casa/la birou dupa orele petrecute deja la scoala. Parintii, majoritatea covarsitoare, au votat ca TREBUIE sa li se dea teme pentru acasa, cu cat mai multe cu atat mai bine.
Partea proasta e ca o sa avem generatii intregi de indivizi care, inca din liceu daca nu mai devreme, fie vor deveni incapabili de progrese reale fie vor intra in burn-out exterm de devreme.
La noi in casa e regula – dupa scoala facem doar activitati gen sport sau care tin de descoperit chestii (un teatru, un film, un muzeu, in week-end iesit din Bucuresti ca sa mai vedem si alte locuri), NICIO tema pentru acasa seara/in week-end (deocamdata are si after-school care ajuta, o sa vedem mai incolo cum o sa ne organizam), maxim lecturi care nu au legatura cu scoala si pe care si le alege el pentru ca-l pasionaeza nu pentru ca-l obligam noi (e la varsta la care invata sa citeasca) sau legate de limbile straine daca are dispozitia necesara.
Ei – implicit tu – sunt generația care a crescut cu meditațiile pentru teze, examene, Bacalaureat și așa mai departe.
Din cauza sistemului de învățământ, metodologiile & normativele ce îl alcătuiesc, generația aceasta a crescut cu convingerea (impusă!) că, succesul în învățământ și, ulterior, revărsat în „piața liberă” cu „reprofilarea”, „învățatul continuu”, „perfecționarea studiilor” șamd, se poate doar și numai dacă ești cu nervii întinși la maxim, constant, 24/7, la limita turbării și oboselii cronice.
Dacă ei sunt așa cum sunt, înseamnă că viața lor se datorează modului cum au fost formați, iar cei cu învățământ precar se uită la cei dintâi și trag concluziile că ai lor, părinții sau școala sau cadrele didactice, i-au sabotat/eșuat.
Eu apreciez că scrii și observi lucrurile ăstea dar, dacă aș fi în locul tău, eu chiar m-aș gândi serios cum să extrag copila din sistemul din România (învățământ, angajare…) fiindcă nici tu, nici părinții pe care-i observi din anturajul tău (nu mai spun de cei pe care nu îi vezi) nu vor face niciodată vreo altă Revoluție.
În cazul în care te-a dus mintea și n-ai știut cum să formulezi, da, îți confirm eu: România este cazanul de foc din bancul acela cu românii în iad. Nu o singură comună, nu un singur sat sau oraș mic, nu un municipiu, nu un județ, nu – toată, toată țara este cazanul de foc.
Ca si copil, am fost înscrisă la dans, să fiu reprezentant cosmetice, la pictură, implicată in activități la biserică, împinsă să ies, să fac, judecată că nu ies în oraș, că ies în oraș. Și toate, de familia mea. Ca să imi înving timiditatea. Și acum sunt introvertită, dar învăț să mă accept și să nu îmi pese dacă altii nu o fac. Pictura mi-a plăcut, cosmeticele îmi plac și acum, dar nu să le vând. Nu fac absolut nimic din ce nu îmi doresc și nu mai împărtășesc mai nimic cu familia mea, fiindcă vreau să mă bucur de experiență, de realizare, de orice fac, fără judecată și păreri. Poate sunt extremistă, dar e greu când crești într-un mediu care îți transmite că nu ești destul de bun, hai să te schimb, să fii. Cel mai ușor ar fi să îți iubești copilul, să îl înțelegi și cunoști așa cum e. Restul, vine de la sine
O analiză pertinentă a situației îngrijorătoare din sistemul educațional românesc.Eu spun de multă vreme treaba asta,dar cine are urechi de auzit să audă.Este normal să se ajungă la meditații cât timp manualele sunt extrem de prost structurate ,unele neavând chiar nici o legătură cu programele școlare.Astăzi orice lipitor de afișe de partid devine autor de manual școlar.Este strigător la cer cate greșeli de gramatică au aceste manuale.O spun în calitate de profesor de educație socială,disciplină la care repet unele manuale nu au legătură cu programa.