Blowing in the wind

Articol din categoria: andreiu

Am scris acum ceva vreme că poate ar trebui să le punem un semn de începător celor de la USR, că așa e la început, durează un pic până se calibrează.

Acum aș zice că mai bine ar pleca toți cei care îl consiliază pe Barna, pentru că fie sunt incompetenți, fie sunt rău intenționați, și îl fac pe el să meargă din gafă în gafă. Fie dl Barna ne-a păcălit până acum și așa e el de fapt. Oricum, turul doi e departe rău.

Ultima chiftea a fost tema „diaspora”. Să îi spijinim pe cei din diaspora să revină acasă, pentru că le vom da scutire la impozit pe salarii și 50 la sută la contribuția de la sănătate.

Pentru că da, asta îi ține pe cei de afară să nu revină, că au de plătit impozite și contribuții. Nu sistem, nu condiții, nu calitate a serviciilor și oportunități. Impozite pe salarii.

Ori, aici avem două probleme:

  1. vorbim doar ca să ne auzim, să prindă bine la publicul auditor, că na, facem să fie bine, trust my word
  2. habar nu avem pic de strategie, măcar economică, bașca, deloc diplomație, că zici că îi îmbunezi pe unii să revină, dar îi enervezi pe ăia care au rămas și care deja văd cum, pe banii lor, mai ținem niște oameni.

Nu am putea, zic, dacă vrea cineva să citească, să ne gândim să punem diaspora și banii care vin de acolo încoace, să lucreze pentru bună-starea întregii națiuni, prin crearea unor facilități fiscale pentru cei care se întorc din străinătate, deschid un business, o fabrică, o uzină, o manufactură, mai angajează niște oameni, folosesc cunoștințele și know-how-ul de afară ca să facă performanță aici?

Nu mai bine îi convingem să revină prin niște promisiuni valide de schimbat climat, birocrație, infrastructură, educație? Dar educație pe bune, nu proiecte de Românie educată care zac abandonate prin cine știe ce fișet?

Altfel, e doar mită electorală, demagogie și praf în ochi.

2 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ai uitat de discriminare față de cei rămași în țară.

    Prefer 1,000,000 de pakistanezi decât diaspora. Măcar știu că n-am de-a face cu cumpănași.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]