„Strânge!
Intră cu el!
Trage!
Mâna sus!
Nu-i nimic, toţi ratăm!
Capu sus!
Nu-i dramă, i-a intrat doar una!
Hai că se poate!
Ăla în spate e la plimbare? Cine îl ţine?
Na, a fost greu dar i-am bătut! Se poate!”
Replicile de mai sus mi-au adus aminte de momentele când simţeai că nu mai poţi dar strângeai din dinţi şi alergai mai departe pentru echipă. Nu ai cum să te superi sau să pui la suflet vorbele de dojană pe care le primeşti în teren. Mai ales de la Virgil Căruţaşu. În ciuda oboselii, a fost una din cele mai frumoase seri ale mele din ultimii ani.
Am jucat în echipă cu un titan!
