Acum e momentul pentru digitalizare

Articol din categoria: andreiu

Dacă tot suntem în situația de izolare, acum ar fi un moment bun pentru digitalizarea multor companii care până acum au zis că nu au nevoie de internet și online, că merge bine treaba offline.

Afaceri mai mari sau mai mici, sunt destui manageri fără viziune, care acum se gândesc cât de bine ar fi prins acum un magazin online, sau o platformă de comunicat cu clienții sau o aplicație de mobil.

Acum e momentul, dacă toată activitatea este redusă.

Acum e momentul să te pui la punct din punct de vedere imagine, prezență. Acum ai timp să faci un site decent, un magazin online pe care să-l bibilești până la detaliu, să te apuci să afli ce vor clienții tăi, ce le place, să faci produse sau servicii mai flexibile sau destinate special mediului online.

Acum e momentul să faci, poate, niște tururi virtuale, pe care să le pui pe site, dacă ai un business brick and mortar. E liber în mall-uri, e liber pe străzi, poți profita de lockdown ca să-ți faci turul virtual fără să te streseze cineva.

Acum e momentul să dai brandul jos din pod și să începi să discuți direct cu fiecare dintre cei care interacționează cu tine.

Acum e momentul să începi să personalizezi. Discuția, ofertele, experiența, interacțiunea pe care o are utilizatorul cu tine. La fel cum și ție îți place când primești vreun newsletter de la un brand fițos de afară, care parcă vorbește doar cu tine, experiența asta o poți replica și către clienții tăi.

Apoi va fi momentul în care să conțientizezi că digital nu înseamnă facebook și instagram, că social media nu înseamnă doar postări seci, ci înseamnă construcție, discurs, strategie de content, community management, chatbot și content management.

Apoi va fi momentul în care să înveți că performance nu înseamnă doar boost post la o postare pe facebook și mai apoi să ne plângem că nu funcționează reclama pe internet.

Performance înseamnă strategie, înseamnă research, înseamna remarketing, retargeting, optimizări, înseamnă dinamism.

E important să știi că nu te pricepi la toate. E important să știi unde vrei să ajungi și ce trebuie să facă soluția ta digitală, dar e recomandat să nu te bagi și la traseu. E ca la UBER. Lasă specialiștii să te ajute în direcția asta.

Dar acum e momentul să virezi compania pe care o conduci spre digital.

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ti-am spus oare ca imi place optimismul tau? Sau ca in 90% din cazuri, toti se impotmolesc la costuri, la refuzul de a intra pe online (ca nu au chef sa mai invete altceva si nici sa angajeze sau sa contracteze pe cineva pentru asta).
    Inca nu exista o „educatie digitala” si o sa mai dureze mult pana cand si cel ce are un service auto, pantofarie, spalatorie auto/haine etc… o sa vrea sa intre pe zona asta. Majoritatea vor profit cat mai mare, intr-un timp cat mai scurt.

    • #2 Comentariu nou

      ca nu au chef sa mai invete altceva

      Stii ce-i aia „uzura”?

    • #3 Comentariu nou

      @Phaff – Stii ce e aia foame?

  2. #4 Comentariu nou

    Ar fi bine sa se digitalizeze tot ce inseamna institutie de stat. Astfel poate scapam si noi macar de 10% din pile si angajam si noi macar 2-3 specialisti pe bune.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[instagram-feed feed=1]