Vorbeam ieri destul de aprins cu o tipă despre viciile şi capriciile ambelor sexe, cum că bărbaţii sunt mai viciaţi decât femeile pe bază de bere şi şpriţ cu băieţii. A concluzionat ea la un moment dat că d-aia îşi cumpără gagicile sute de perechi de pantofi şi zeci de saci de cartofi denumiţi pompos “poşete”, că şi bărbaţii beau! A încercat să o bage şi pe aia cu “mai sexy pentru voi” dar i-a trecut repede când am întrebat-o dacă i-a zis vreun bărbat vreodată că poşeta aia în care încape o dacie demontată o face mai sexy.

Acum revenind la băutură versus pantofi şi poşete. Din câte ştiu eu, la alcool se plătesc accize, care nu sunt deloc mici, pe când la pantofi şi genţi nu. Vă rog să mă contraziceţi dacă mă înşel.

Şi mă gândesc, în virtutea egalităţii între sexe, să se introducă nişte accize şi pe astea. Păi ce, nu sunt tot vicii? Nu trebuie să ajutăm economia statului de drept cumva? Dacă ne permitem 123 de perechi de pantofi, înseamnă că putem da nişte bani şi la bugetul naţional, nu?