Azi. Un an jumate. Un an jumate în 4, ca să nu-l lăsăm pe urecheatul ăla simpatic în afara listei.
Cum sunt 18 luni mai târziu?
Probabil că mult mai liniștit decât la început, când nu știam nici pe ce lume trăiesc, cum să abordez situația și cum să mă organizez ca să fie totul bine.
Au fost și clipe complicate, am trecut și prin emoții, am descoperit ce înseamnă frustrarea când vezi cum copilul tău e chinuit de colici, măsele sau răceală și nu ai ce face decât să stai să aștepți să treacă. E crunt uneori. Dar trece repede.
Pe de altă parte, am (re)descoperit ce înseamnă fericirea în stare pură, râsul sincer și cristalin de copil inocent, am trăit împreună emoțiile primilor pași, primei gândureli, primei căzături și multe alte clipe de neuitat.
Într-un an jumătate am învățat, probabil, cel mai bine, că zilele sunt (uneori foarte) lungi, dar lunile foarte scurte.
1 comentariu Adaugă comentariu
Superb!