România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile în UE, care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii
1.145 copii sub un an au murit doar în anul 2019 în România, iar 57% dintre bebelușii care nu supraviețuiesc sunt din mediul rural
Doar în 14 orașe din țară, acolo unde există secții de nivel III, dotate cu aparatura necesară terapiei intensive, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată
În restul de 169 de secții și compartimente de obstetrică-ginecologie și neonatologie de nivel I și nivel II se poate acorda doar asistență medicală minimă, unitățile fiind deficitare în dotări cu aparatură medicală care să stabilizeze sau să transfere micuții pacienți
Pentru a beneficia de ingrijire, bebelușii cu riscuri majore trebuie transferați spre secțiile de nivel III, insa entru unii dintre ei transferul înseamnă o întârziere a intervenției medicale și are consecințe fatale.
Locurile din unitățile cu nivel III de competențe de îngrijire medicală în neonatologie sunt limitate și pot prelua cazurile doar în funcție de disponibilitate
România alocă cel mai mic buget pentru sănătate comparativ cu orice altă țară din UE (5% din PIB, comparativ cu media de 9.8% a UE)
Fondul Viață pentru Nou-Născuți este un program național de combatere a mortalității infantile prin creșterea capacității de îngrijire a nou-născuților cu afecțiuni grave din cele mai vitregite secții de neonatologie din România.
Prin acest program, Fundația Vodafone România a alocat 4,5 milioane de lei pentru proiecte de modernizare și dotare a unor secții de neonatologie din spitale din țară cu aparatură medicală, sisteme de telemedicină, dar și pentru pregătire a echipelor medicale.
Fondurile au fost alocate printr-o rundă de finanțare acordată ONG-urile cu expertiză în derularea de proiecte pe zona medicală. Proiectele câștigătoare sunt:
• Șansă la viață pentru nou-născuții din Botoșani, Fundația Salvați Copiii România – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoşani.
• Servicii medicale optime pentru reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală modernă a secției de neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Fundația Comunitară Banatul Montan – modernizarea compartimentului de neonatologie de nivel Ib a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.
• Creșterea calității și diversificarea serviciilor medicale prin dotarea Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, Asociația Dincolo de Azi – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova.
• Bine ai venit pe lume, Asociația Prompt Maternity & Critical Care – modernizarea compartimentului de neonatologie de nivel Ib a Spitalului Municipal Mediaș.
• Prima respirație, Asociația Culturală Flower Power – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Județean de Urgență Slatina.• Viață pentru Nou-Născuți Mureș, Asociația Cristi Vasiliu – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Clinic Județean Mureș.
Cum putem ajuta noi:
Prin SMS, cu mesajul RITM la numărul 8845, costul fiind de 2 EUR/ lună și prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către această cauză, dar și a companiilor care pot dona impozitul pe profit.
Puțin efort pentru noi, uriaș ajutorul pentru ei.