Mă gândeam la cum încercăm întotdeauna să găsim un vinovat pentru ceea ce facem sau nu facem noi. Și pentru vina pe care ar trebui să ne-o asumăm, dar preferăm să devenim ridicoli căutând vinovați de serviciu.
Începând cu guvernanții. Prima lozincă a unui nou guvern instalat este să dea vina pe greaua moștenire a celor care au fost înainte. Apoi mai vedem.
Acum este moda Soroș. Bătrânul ăla aproape senil este de vină pentru orice se petrece la noi în țară. Indiferent că vorbim de guvernare, că vorbim de București sau de Mizil, Soroș are sigur o implicare.
Apoi mai sunt elementele externe. Am dat-o eu cu ceva de gard? Băi, stai un pic, i had the best intentions, dar a venit Gigi și a trântit ușa mai tare, astfel că s-a stricat ce trebuia să fac eu bine.
Vinovatul suprem, mai apoi, este divinitatea. Dacă iese, a ieșit pentru că am muncit, am fost implicați și dedicați, dar și cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă o dăm de gard, well, așa a fost voia domnului, nu ai ce face, noi am încercat.
Și toți facem asta, mai mult sau mai puțin. Cred că întâi de toate ne lipsește o cultură a asumării. La fel cum este necesară și o cultură a eșecului, de care vorbeam anul trecut.
1 comentariu Adaugă comentariu
Scriam la un momentdat dupa alegerile locale de anul trecut fix despre greaua mostenire.