Ştiţi cât ne costă asistaţii sociali în fiecare lună?

Articol din categoria: ca la noi

raport august

 

vmg_aug_2014

Şi mă refer doar la cei care beneficiază de venitul minim garantat, nu includem aici pensii de handicap, alocaţiile pentru copii sau indemnizaţiile de creştere a copilului. Doar acei oameni pe care îi vedem nemuncind şi care aşteaptă să le dea statul social, pentru că e dreptul lor de cetăţean să nu muncească o zi dar să primească. Din solidaritate socială, acea solidaritate socială care pe tine te trimite de la Ana la Caiafa când vrei să îţi plăteşti taxele şi să fii în ordine.

Revenind: 53 de milioane de lei, pe luna!Mă rog, 53.830.232, ca să dau cifra exactă. Cifrele sunt aferente lunii august. De aici.

În acelaşi timp, drumurile sunt pline de câini sau animale călcate, copacii sunt netăiaţi şi necosmetizaţi, şosele sunt nemarcate dar cârciumile pline. Pentru că e împotriva drepturilor omului să-l pui să facă ceva pentru banii ăia pe care îi primeşte de la stat. Şi în acelaşi timp un angajat plăteşte impozite la stat pentru ca statul să aibă de unde îi plăti pe ăştia. Dar e bine, că pe ăştia îi apără Rogozanu.

Nu mă refer aici la bătrâni sau persoane cu handicap. Doar la putorile ordinare care au făcut un stil de viaţă din asistarea socială.

 

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Cu argumente de acest gen ai impresiona orice telespectator Fox News, dar nu ai vrea să ceri mai mult de la tine?

    Venitul minim garantat, pentru o ”putoare ordinară care a făcut un stil de viață din asistarea socială” este 141,5 lei.

    E foarte ușor să zici că leprele de asistați fură, trebuie doar să ignori:
    1. Faptul că dacă singurul venit al tău e 141 de lei, trebuie să fii ajutat, nu blamat.
    2. Faptul că sectoarele 1 și 2 din capitală dau pe flori, anual, cât dă statul pe aceste ajutoare la nivel național.

    • #2 Comentariu nou

      1. faptul ca singurul venit al meu este de 141 de lei m-ar convinge sa ma duc la munca, nu la birt.
      2. ala e alt buget, acum ar trebui sa oprim si iluminatul stradal pentru ca oricum avem faruri la masini si flash la telefon?

  2. #3 Comentariu nou

    1. Pentru că locurile de muncă sunt peste tot, de aceea sunt milioanele de români plecați în Spania și Italia, nu?
    2. E cu totul alt buget, dar poate îți dă o idee despre ce sume e vorba când cauți să dai vina pe cineva pentru problemele financiare ale țării.
    Statul a dat un miliard de dolari pe licențe Microsoft, în condițiile pe care le știm. Marea majoritate a contractelor plătite de stat sunt la suprapreț. Și noi trebuie să ne supărăm pe ”putorile” care sunt plătite cu 141 de lei lunar, și nu fac nimic pentru ei?

    • #4 Comentariu nou

      1. pentru ca da, scoala nu ne place, o meserie ne e lene sa invatam. stiu o gramada de romani din spania si italia care fie s-au intors, fie fac foamea pe acolo. pentru ca da, suntem lenesi. si de 25 de ani alegem sa votam doar oameni care sa ne infometeze intentionat, ca mai incolo sa ne poata cumpara votul cu 1kg de ulei
      2. pai nu am vazut pe nimeni in strada cu toporul sa le ia gatul celor implicati in dosar si sa tipe ca aia erau banii cetatenilor si ca ii vrea inapoi

  3. #5 Comentariu nou

    Mi se pare că ne apropiem de o concluzie (nu a mea, a amândurora).

    1. Sunt leneși, sunt oameni fără educație, avem conducători de coșmar, da. Dar eu zic că nici lenea paroxistică nu m-ar putea face să trăiesc din 141 de lei pe lună. Faptul că există oameni care depind de acești bani ar trebui să ne sperie, să ne dăm seama că e ceva mult mai grav decât că plătim acești bani.

    2. Păi nu, că atenția oamenilor e centrată pe fotbal, bianca drăgușanu, vocea României și ce-o mai fi la TV. Și (că de-asta m-am apucat să-ți scriu) pe săracii care beneficiază de venitul minim garantat.
    Am vrut să zic, pe scurt: tunul pe putorile care ne fură milioane de euro pe lună, având oricum salariu de la stat, nu pe cei care primesc 141 de lei, în lipsa oricărui alt venit.

  4. #6 Comentariu nou

    @Horia pe aia care dau tunuri cica i-am amenda o data la 4 ani. eu cu astia pe care ii putem corecta mai des de atat am ce am 🙂 si da, perfect de acord cu concluzia

  5. #7 Comentariu nou

    Un pic mai mult dă primăria București subvenție la căldură. Pentru că toți bucureștenii au mai multa nevoie decât mamaie Marioara din vârf de deal.
    Fi-ne-ar dreapta de râs.

  6. #8 Comentariu nou

    Foarte tare. Si acum compara unde sunt cei mai multi asistati cu judetele care au votat masiv Ponta. Cu alte cuvinte mai vreti sa primiti bani gratis? Votati cu cine trebuie. De mai multe ori. In mai multe sate.

  7. #9 Comentariu nou

    Nu ma intereseaza nici de batrani si nici de oameni care nu vor sa lucreze. Batranii care au fost oameni normali si au lucrat au pensie. Mica, mare, nu conteaza. Batranii care n-au pensie si nu mai pot lucra sa fie intretinuti de familia pe care si-au facut-o. Daca n-au, inseamna ca au fost prosti si e problema lor. Putorile care nu lucreaza si ar putea sa lucreze, din partea mea pot sa crape de foame.
    Nu domnule Horea, eu vreau sa platesc numai pentru mine, nu vreau sa platesc pentru altcineva. Daca tu vrei sa platesti si esti generos, inimos si iti permiti, fondeaza o organizatie si baga bani in ea si da-le ciorba si ce vrei tu, dar nu ma obliga pe mine sa platesc niste oameni care NU VOR sa lucreze. Si crede-ma ca am gasit de lucru la o persoana asistata. Primea transport, bonuri de masa si salariul minim. Si au venit alti prieteni de-ai sai asistati si i-au spus ca ia putin, si dupa vreo 2 luni a renuntat. A trecut mai mult de un an de atunci si nici acum nu lucreaza nicaieri.
    Pai in America daca n-ai asigurare medicala mori. Daca faci copil nu primesti nimic de la stat. Nici concediu, nici nimic. Daca faci copil ai grija de el si stai acasa daca il tine buzunar pe barbat, daca nu, angajezi o bona si mergi la lucru. Numai noi suntem foarte generosi si bogati si dam la toti cretinii bani sa se inmulteasca. Mergi la spital daca ai o problema si n-ai loc de asistati pe-acolo. Adica eu platesc spitalul si pt. mine si pt. ei, dar eu stau la coada cu ei impreuna?

Adaugă reply - Combo

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.