Da, pare o nebunie ce zic, dar nu e. De ce? Simplu. Pentru că, după cum probabil știți, lângă șaormăriile Dristor sunt și case de schimb valutar, tot ale lor.

De două ori am schimbat eu bani la ei, niciodată nu am văzut văzut eliberându-se vreun bon. Dacă îl ceri, operatorul se uită cu maxim de suspiciune la tine și într-o mare lene, ți-l dă.
Să nu mai punem la socoteală că banii se verifică ”la ochi” și nimeni nu îți cere vreun document de identitate. Asta în ciuda faptului că legislația îi obligă!

Conform legislației în vigoare, sunt obligați să solicite și document de identitate valabil, să verifice atent și banii și să emită bon fiscal după fiecare tranzacție, după cum se poate vedea și în scrnshot. Sau aici, mai pe larg.

dristor

Având în vedere că nici unul din lucrurile de mai sus nu se execută, cei de la Dristor nu au nici o evidență contabilă a tranzacțiilor, a sumelor rulate prin casele de schimb valutar, îmi imaginez care o fi valoarea taxelor plătite. Mă gândesc că mult mai mici decât cele pentru șaorma, unde se dă bon mereu.