oameni fără fețe

Articol din categoria: mișto

…este titlul unui album IPR, scos prin 2001, cred, dacă nu mă înșeală memoria.

Apropo de memorie, încerc să mi-o antrenez din ce în ce mai tare evitând pe cât posibil să caut orice pe google.

Dar nu despre asta voiam să vorbesc ci despre cum ne pierdem identitățile și devenim roboței urbani, sociali acceptați de restul roboțeilor urbani cu care conlocuim și cu care conlucrăm întru dezvoltare și progres.

Am citit astăzi articolul prietenului Răzvan și nu pot să nu-i dau dreptate când spune că lipsa de sens e cel mai mare ucigas in serie al tuturor timpurilor.

Și da, trăim înundați în lipsă de sens. Nu avem o explicație pentru orele peste program, pentru jobul care ne nemulțumește, pentru prietenii despre care știm că nu ne pasă, dar e mișto să îi afișăm, pentru multe acțiuni pe care le facem și pe care nu reușim să ni le explicăm. Sau să le explicăm.

Și totuși, ce e de făcut? Să te complaci? Poți, dar nu prea îți convine. Să îți bagi picioarele și să pleci din ecosistem? Ai putea, dar ai alte presiuni care totuși nu te lasă. Să renunți la tot? Nu ai cum, doar ești un luptător.

Poate totuși astea ne sunt vremurile. Poate totuși Orwell nu a fost atât de tâmpit când a scris 1984. Și poate la un moment dat lucrurile vor deveni mai rele de atât.

Nu avem de unde ști, pentru că nu le vom apuca. Noi, cei care ne consumăm pentru toate și ne punem întrebări sunt convins că vom sfârși repede, consumați pe interior de probleme existențiale. Și nimeni nu își va aminti de noi.

Veșnicia aparține oamenilor fără fețe, a celor ce nu dau doi bani, ce nu se gândesc mai departe de masa de prânz.

E pesimist, știu. Am devenit sclavii propriilor invenții.

foto via shutterstock

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.