Lumea în care vreau să trăim, noi cu copiii noștri

„lăsați femeile să joace ce vor!”

Acest mesaj l-am văzut în tribunele stadionului Arcul de Triumf, la un meci de fotbal feminin dintre România și Polonia, meci în care Polonia a învins cu 1-0 dar nu despre acest meci este vorba.

„lăsați femeile să joace ce vor!” — un banner văzut pe un stadion, la un meci de fotbal feminin. Simplu, direct, fără floricele. Și totuși, pentru unii pare un mesaj revoluționar, ba chiar deranjant.

Nu pentru că ar fi prea complicat, ci pentru că lovește exact unde doare: dreptul femeilor de a-și trăi viața fără aprobarea unor bărbați care încă se comportă ca niște portari ai libertăților personale.

Dacă stăm să ne gândim, nu e vorba doar despre fotbal. Nu e vorba doar despre sport. E vorba despre libertatea de a alege. De a fi. De a nu cere voie. De a nu da explicații.

Dreptul de a alege — fără manual de instrucțiuni livrat de societate

Femeile au dreptul să joace fotbal. Dar și să danseze balet. Să conducă un business. Sau un tractor. Să fie mame, sau să decidă că nu vor copii.

Să gătească dacă le place, dar și să comande pizza fără vină. Să poarte tocuri, sau bocanci. Să citească filosofie sau să binge-uiască reality shows. Fără să li se pună etichete.

Libertatea nu vine cu un checklist: „liberă, dar să nu deranjezi tradițiile”; „independentă, dar să nu uiți să zâmbești”; „puternică, dar să nu sperii”.

Societatea a pus, de-a lungul timpului, femeile în cutiuțe cu etichete: „delicată”, „grijulie”, „tandră”, „mai slabă la matematică”.

Și când o femeie iese din cutiuță, hop! apare câte un comentator cu gândire preistorică: „nu e pentru femei”: fotbalul, politica. ingineria. conducerea.

Culmea, nimic din toate astea nu vine cu avertisment pe ambalaj: „A nu se lăsa la îndemâna femeilor”.

O femeie nu trebuie să fie nici simpatică, nici drăguță, nici „feminină”, după standardele cuiva, pentru a fi respectată. Nu trebuie să vorbească încet, să nu supere, să zâmbească în poze și să spună „mulțumesc” când cineva îi aprobă alegerile.

Respectul nu se dă pe bază de punctaj. Nici pe bază de like-uri.

Drepturile femeilor nu sunt despre perfecțiune, sunt despre normalitate.

Despre dreptul de a greși fără să devină „dezastrul tuturor femeilor”. Despre a reuși fără să fie tratată ca o excepție. Despre a fi om, pur și simplu. Cu drepturi, vise, planuri, frici, libertăți.

Când o femeie joacă fotbal, nu răstoarnă Universul.

Doar joacă fotbal. Când conduce o companie, nu distruge ordinea naturală. Doar conduce o companie.

Când spune „nu mă interesează părerea ta”, nu ignoră tradițiile. Doar își revendică autonomia.

„Lăsați femeile să joace ce vor!” nu e doar un slogan pentru stadion.

E un rezumat perfect pentru o idee fundamentală: libertatea femeilor nu trebuie permisă. Trebuie respectată.

Restul sunt zgomot de fundal.

Cam asta e lumea pe care o doresc eu copilului meu, puștoaicei simpatice de azi, femeii de mâine.